În perioada 1 iulie–31 august, în douฤ serii, vor fi delegaลฃi câte 90 de poliลฃiลti, din care 57 de poliลฃiลti de ordine publicฤ, 13 tehnicieni criminaliลti, precum ลi 20 de poliลฃiลti pentru Serviciul de Investigaลฃii Criminale. Informaลฃia a fost prezentatฤ ieri, la sediul Inspectoratului de Poliลฃie Judeลฃean Constanลฃa, unde a avut loc o întâlnire în scopul prezentฤrii modului de acลฃiune al poliลฃiลtilor constฤnลฃeni ลi al poliลฃiลtilor delegaลฃi anul acesta pe litoral, precum ลi a mฤsurilor ลi obiectivelor propuse în cadrul Planului de Acลฃiune în sistem integrat „Litoral 2013” pentru asigurarea unui climat de ordine ลi siguranลฃฤ publicฤ în perioada sezonului estival 2013. La aceastฤ întâlnire a participat domnul secretar de stat Anghel Andreescu din cadrul MAI, alฤturi de comanda I.P.J. Constanลฃa.
Misiunea poliลฃiลtilor în perioada sezonului estival 2013 se va desfฤลura conform Planului de Acลฃiune Litoral 2013 aprobat de cฤtre conducerea Ministerului Afacerilor Interne ลi a Inspectoratului General al Poliลฃiei Române ลi are ca scop prevenirea ลi combaterea oricฤror fapte de naturฤ penalฤ sau contravenลฃionalฤ ce pot afecta climatul de ordine ลi siguranลฃฤ publicฤ. Principiul care se va aplica este „cel mai aproape poliลฃist de locul evenimentului sesizat intervine”.
De asemenea, se vor mai avea în vedere celeritatea în cauzele penale ลi folosirea la maximum a informaลฃiilor din bazele de date operative. Dispozitivele de siguranลฃฤ publicฤ ลi patrulare se vor realiza prin constituirea de patrule mixte (pedestre, auto ลi de intervenลฃie) compuse din poliลฃiลti/jandarmi sau poliลฃiลti/poliลฃiลti de frontierฤ, întregul segment de menลฃinere a ordinii publice fiind coordonat ลi gestionat de cฤtre comanda Inspectoratului de Poliลฃie Judeลฃean Constanลฃa. De asemenea, se va urmฤri realizarea unor dispozitive eficiente care sฤ aibฤ o intervenลฃie fermฤ ลi rapidฤ la orice sesizare primitฤ din partea cetฤลฃenilor.
Forลฃele speciale de intervenลฃie vor fi în aลa fel dispuse în teren încât sฤ asigure reducerea timpului de rฤspuns al intervenลฃiei în situaลฃia producerii unor evenimente cu risc ridicat, urmฤrind restabilirea ordinii publice în zona de responsabilitate. ”În cursul anului 2012 cel mai mare aflux de turiลti a fost înregistrat în staลฃiunile Mamaia, Costineลti ลi Vama Veche, sens în care în perioada sezonului estival 2013 dispozitivele de siguranลฃฤ publicฤ ลi patrulare vor fi suplimentate pe raza acestor localitฤลฃi, atât cu efective de jandarmi, cât ลi de poliลฃie de frontierฤ”, au precizat reprezentanลฃii IPJ Constanลฃa.
Lecลฃii pentru oamenii legii
Toลฃi poliลฃiลtii delegaลฃi pe litoral au fost instruiลฃi cu privire la modul de acลฃiune pentru prevenirea faptelor antisociale, fiindu-le prelucrate prevederile privind organizarea ลi desfฤลurarea activitฤลฃii de turism în România, utilizarea plajei Mฤrii Negre ลi sancลฃionarea faptelor de încฤlcare a unor norme de convieลฃuire socialฤ, a ordinii ลi liniลtii publice. IPJ Constanลฃa ลi-a adaptat programul de lucru ลi modul de acลฃiune al poliลฃiลtilor pentru a rฤspunde cât mai eficient problematicii acestei perioade ลi va coordona direct atât efectivele proprii, cât ลi cele delegate.