2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCele mai proaste 10 filme din istorie (I)

Cele mai proaste 10 filme din istorie (I)

Există pelicule atât de slabe, încât devin aproape perfecte în lipsa lor de valoare. Am coborât în ”infernul” cinematografiei, de unde am scos la lumină câteva rateuri majore.

10. „Highlander 2: The Quickening” – 1991

Cei trecuți de 40 de ani își amintesc: Ramirez (Sean Connery) murise la sfârșitul primei părți, care a avut mare succes, dar actorului principal, Christopher Lambert, îi era atât de drag scoțianul, încât a pus „învierea” lui Ramirez  drept condiție pentru participarea sa la urmare. A fost doar primul „Ce naiba?” din lungul șir pe care „The Quickening” avea să-l genereze: protagoniștii sunt pe o altă planetă, părți din intrigă nu se potriveau între ele, nemuritori ce se înviau unii pe alții doar strigându-și numele, dueluri cu săbii pe skateboard-uri zburătoare.

Filmul a fost turnat în Argentina, unde inflația și corupția erau foarte mari în acea perioadă; compania la care filmul era asigurat a preluat controlul creativ și scenariul a fost schimbat astfel încât să aducă încasări mai multe. De pildă, au început să facă product placement în film pentru diferite firme locale. Până și președintele Argentinei din acea perioadă apare câteva secunde pe ecran.

Lambert  a fost atât de dezgustat de rescriere, încât a vrut să părăsească producția, dar clauzele contractuale l-au împiedicat. A primit 75.000 de dolari pentru a participa la un show TV ieftin și a avut o reacție alergică la una dintre canapelele din studio. Apoi, a fost păcălit de niște falși afaceriști să investească banii primiți pentru realizarea filmului și i-a pierdut pe toți. A devenit client fidel al discotecilor și cluburilor de noapte din Buenos Aires, de unde se întorcea diminețile beat pentru filmări. Au început accidentele: Lambert aproape și-a tăiat un deget, iar interpretul rolului negativ, Michael Ironside, și-a fracturat mandibula. Highlander 2 a fost atât de slab, încât însuși regizorul – care -deja încercase, fără succes, să fie trecut pe generic sub nume fals – a plecat de la premieră după 15 minute. Când s-au făcut serialul și următoarele părți, producătorii au ales să  ignore cele petrecute în „The Quickening”, ca și cum acest film n-ar fi existat.

9. „The Hottie and the Nottie“ – 2008

Am ales acest film, deși putea fi și „Pledge This!” sau oricare dintre peliculele în care Paris Hilton are un rol principal. După lansare, „The Hottie …” a fost promovat drept „Filmul numărul 1”, motivul  fiind scris dedesubt, cu litere foarte mici: era deja pe prima poziție în topul imdb.com al celor mai proaste 100 de filme dintotdeauna. În săptămâna premierei, o medie de 28 de persoane per cinema văzuseră această peliculă, pentru a cărei turnare fuseseră -necesare doar cinci săptămâni. În prezent, are nota 1,9 și e pe locul 13.

Nu degeaba a primit Paris Hilton în 2010 „Zmeura de Aur” pentru cea mai slabă actriță a deceniului. Văzând-o jucând, parcă urmărești un pește -într-un acvariu: îți dorești, de câte ori deschide gura, să tacă. Nu are nici măcar determinarea din filmele făcute cu telefonul mobil în dormitor.

8. „Terror of Tiny Town“ – 1939

Este un western-musical cu pitici. Două bande de mici răufăcători cu pălării, pistoale și pinteni călăresc ponei și se luptă cu pistoalele. Producătorul Jed Buell a fost inspirat să facă acest film când a auzit doi angajați vorbind, iar unul spunea: „Dacă economia nu crește la loc, va trebui să facem filme cu pitici”. Ceea ce s-a și întâmplat. Rezultatul este ridicol și umilitor: un fel de circ cu pretenții de artă. 

7. „Superbabies: Baby -Geniuses 2“ – 2004

Te uiți și te întrebi de ce un actor ca Jon Voight a acceptat să joace într-un asemenea film. Prima parte fusese un film foarte slab, dar continuarea a bătut toate recordurile de nonvaloare. În prezent, este, cu nota 1,6, pe locul al doilea în topul imdb.com al celor mai proaste filme din toate timpurile, după un film turcesc de propagandă politică. Pe Rotten Tomatoes, dintre cele peste 7.000 de persoane care l-au văzut, niciuna nu a dat calificativ pozitiv. Un mogul media (Jon Voight) plănuiește să folosească un sistem de comunicare prin satelit pentru a spăla pe creier întreaga populație a globului, determinându-i pe oameni să se uite la televizor pentru tot restul vieții lor. Patru bebeluși, care comunică între ei prin gângurituri, se opun acestui plan diabolic.

„Superbabies 2” a avut încasări de doar 9 milioane de dolari, la un buget de 20 de milioane. E genul acela de manifestare umană în care ți se face ție rușine de rușinea celuilalt. Nici măcar drăgălășenia copiilor nu poate salva situația. Vorba unui critic: „Filmul nu putea fi mai prost nici dacă ar fi fost  scris și produs de niște bebeluși retardați, care ar urî filmele”.

6. „Dünyayı Kurtaran Adam“ (Omul care a salvat lumea) – 1982

Istoria îl va reține sub numele de „Războiul stelelor turcesc”. Re-gi-zorul nu s-a complicat: a furat secvențe video din „Star Wars – Episode IV” (dar și din alte filme), precum și fragmente de coloană sonoră din -„Raiders of the Lost Ark”, „Moonraker”, „Flash Gordon”, „Planet of the Apes” și „The Black Hole”. Cum sec-vențele video din „Star Wars” erau pe ecran lat și pelicula turcească în formatul 4/3, imaginile furate apar țuguiate și „Steaua Morții” seamănă mai degrabă cu „Oul Morții”.

Intriga e una deosebit de complexă: există nu unul, ci doi Luke Skywalker-i; piloții din flota stelară turcă ajung pe o planetă îndepărtată, unde un vrăjitor rău plănuiește să ia controlul asupra întregului univers. Ambii eroi seamănă cu Ion Dolănescu în perioada lui de glorie și sunt îmbrăcați cam la fel. Efectele speciale? De ultimă generație: ai senzația că și roboții sunt retardați, soldații vrăjitorului poartă niște tingiri pe cap, monștrii sunt oameni bandajați pe tot corpul. Luptele? Combatanților le mai lipseau niște poșete stelare să-și trântească peste capete.

Rezultatul? Râzi până te sufoci.

Partea a doua a clasamentului celor mai proaste filme poate fi citită în ediția Românei libere de vineri, 11 martie.

Cele mai citite

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă