Mutatul în casă nouă poate fi o adevărată povară pentru mulți dintre cei care fac acest pas. Tot mai multi români, cu precădere cei din București, optează să se mute într-un apartament luat cu programul Prima Casă, program care le oferă un real sprijin financiar, dar, în același timp, reușesc cu greu să se decidă la modul cum va arăta acesta. Cele mai mari dileme ale persoanelor sunt legate de achizitionarea apartamentului și, ulterior, cum să și-l amenajeze.
Pentru aceste două mari dileme, rezolvarea se află în două site-uri utile pentru acest început.
1. Ce faci când nu știi ce apartament să alegi pentru viitoarea casă?
Într-adevăr, pe piață sunt foarte multe persoane care își pun la vânzare apartamenul. Oferte peste oferte, programări peste progrămări, vizite peste vizte și niciodată nu ești mulțumit de ceea ce vezi și gasești în piață. Atunci când alegi să îți cumperi un apartament, trebuie să fii foarte precaut si atent la ofertele care apar pe piață, să fii atent să nu fie nereguli cu privire la contractele încheiate sau la chiar la starea apartamentului.
Nu fii atent doar la detalii legate de aspectul exterior, la numărul de camere și de balcoane, ci trebuie să ceri cât mai multe informații cu privire la materialele din care este construit, dacă este izolat sau ce tip de centrală termică are în funcțiune. De asemenea, cere informații despre întreg blocul, dacă are lift, dacă este dotat cu sisteme de securitate etc.
Cea mai bună variantă este să alegi un apartament nou. Pe lângă faptul că prezintă mai multă siguranță decât oricare alt apartament, acesta este mult mai organizat, din punct de vedere al spațiului, dar și mult mai bine echipat, din punct de vedere al sistemelor cu care este dotat.
Nuscocitta este un complex rezidențial care pune la dispoziția celor dornici de o casa nouă apartamente cu 2 camere București și apartamente cu 3 camere. Apartamentele de la Nuscocitta sunt adevarate oaze de liniște și pace și care transmit imediat ce ai pășit în ele atmosfera de acasă. Intră pe site și, cu siguranță, te vei lăsa cucerit de farmecul și buna organizare a celor mai noi și moderne apartamente.
2. Cum îți amenajezi apartamentul când nu ai niciun fel de inspirație?
Odată ce ți-ai ales apartamentul în care vrei să locuiești, trebuie să ai în plan faptul că acesta vine nemobilat. Cel mai mare avantaj al acestui lucru este acela că îți oferă posibilitatea să amenajezi casa în funcție de gusturile și nevoile tale.
Amenajarea interioară a unei case poate fi foarte dificilă. Trebuie să ții cont de o serie de reguli de amenajări interioare, pentru ca la sfârșit efectul să fie cu adevărat satisfăcător. Dacă nu ești disponibil să îți aloci timp pentru amenajarea interioară și consideri că nu ai un simț estetic pentru această parte, poți să apelezi la One Design, o companie care oferă servicii de amenajări interioare case.
Echipa de designeri de interior vor reuși să îi ofere casei tale atmosfera de acasă. Vor transpune fiecare idee în adevărate opere de artă, astfel încât locul să fie un adevărat răsfăț pentru tine și familia ta.