Cel puţin 15 persoane au fost ucise marţi în Siria, între care 13 de bombardamentele care au vizat cartierul rebel Bab Amr din Homs, acolo unde au fost trimise întăriri , conform Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), relatează AFP şi Mediafax.
Cartierele Khaldiye şi Karm el-Zaitune au fost, de asemenea, ţinta bombardamentelor timp de două ore în cursul dimineţii de marţi, conform OSDO.
Un convoi de 56 de transportoare de trupe a fost observat pe ruta dintre Damasc şi Homs, în apropierea satului Qara, îndreptându-se spre Homs, a mai informat OSDO, lăsând să se înţeleagă că se pregăteşte un asalt final într-un viitor apropiat.
Raportul OSDO indică şi moartea unui civil în Attareb, din regiunea Alep, lovit de rafale de mitraliere grele.
În provincia Idleb, un şofer şi-a pierdut viaţa şi cinci profesoare pe care acesta le transporta au fost rănite de rafale de mitralieră care au lovit autobuzul în care se aflau, în timpul unui asalt asupra satului Tarnabe.
Autorităţile şi opozanţii au respins marţi responsabilitatea uciderii unui om de afaceri care a murit luni în Alep. Conform agenţiei Sana, Mahmud Ramadan, 43 de ani, a fost ucis în faţa casei sale de către „grupuri armate”.
Opoziţia a acuzat regimul că ar fi la originea acestei crime, pentru că omul de afaceri era fratele lui Ahmad Ramadan, membru al biroului executiv al Consiliului Naţional Sirian (CNS), principala coaliţie a opoziţiei.
Conform paginilor de Internet ale opoziţiei, familia a primit ameninţări pentru a pune presiune asupra lui Ahmad Ramadan astfel ca el să renunţe la activităţile din interiorul opoziţiei.