3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCel puţin 1.000 de morţi şi 3.000 de răniţi la Misrata

Cel puţin 1.000 de morţi şi 3.000 de răniţi la Misrata

Luptele care devastează Misrata de la începutul lui februarie au provocat moartea a circa 1.000 de persoane şi rănirea altor 3.000, a anunţat luni conducerea spitalului din oraşul libian asediat de forţele loiale regimului, relatează AFP, citat de Mediafax.

O proporţie de „80 la sută dintre victime sunt civili”, a declarat administratorul instituţiei, doctorul Khaled Abu Falgha, subliniind că cele 60 de paturi ale spitalului sunt toate ocupate cu răniţi.
Cel puţin 17 persoane au fost ucise şi 71 rănite numai duminică în acest oraş de coastă situat la 200 de kilometri est de Tripoli, a declarat el.

Medicul a precizat că a constatat, de săptămâna trecută, răni grave provocate de bombe cu submuniţie, arme interzise pe care forţele regimului lui Muammar Kadhafi sunt acuzate de rebeli şi organizaţia Human Rights Watch că le folosesc începând de joi.

Cele mai citite

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...

Alegerile prezidențiale 2024: Categoriile de români care nu pot vota

Românii sunt așteptați la urne în data de 24 noiembrie 2024, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, și pe 8 decembrie, pentru turul al...
Ultima oră
Pe aceeași temă