Cel mai vechi restaurant chinezesc din România – Nan Jing

Am trecut ani mulţi pe lân­gă Hotelul Minerva, cu al său restaurant „Nan-Jing”, fără a fi tentată să-i calc pragul. Din mai multe considerente, unele ţi­nând de partea financiară, altele de sobrietatea locului.

Pe atunci, Nan Jing era singurul res­taurant chinezesc din câte ştiu eu. A venit schimbarea, oferta de restaurante cu specific s-a diversificat, şi curiozitatea noastră faţă de tot ceea ce este exotic a crescut. Acum există deja mulţi împătimiţi ai mâncărurilor chinezeşti, unii cunoscători, alţii doar cu pretenţii. În ciuda acestor oferte, res­ta­ura­ntul Nan Jing nu numai că a re­zis­tat, dar are chiar o clientelă fidelă de ani de zile. Cunosc câţiva astfel de clienţi care au reuşit să mă convingă că merită să încerc bucatele chinezeşti de la Nan Jing. Şi aşa am ajuns pentru prima dată la Nan Jing. Şi la Hotelul Minerva, proaspăt renovat şi extins cu săli de conferinţe. Şi tot pentru prima dată am mâncat… chi­nezeşte. Cu greu, mânuirea beţişoa­re­lor fiind o chestie de îndemânare şi chiar de talent! Nu-i nimic, nu este obligatoriu. Chelnerii nu se încruntă dacă te uiţi disperat în jur după o furculiţă, ţi-o aşază discret la îndemână.

Un alt lucru care mi s-a părut de bun au­gur a fost amabilitatea cu care chelnerul m-a ghidat printre denumirile din meniu. Chiar dacă – am aflat ulterior – ele au fost adaptate astfel încât tot româ­nul să pri­ceapă despre ce este vorba. Iar sosurile, care sunt de fapt „sarea şi piperul” acestor meniuri, îţi sunt servite abia după ce eşti consultat pentru a-ţi afla pre­ferin­ţele în ceea ce priveşte condimentele.
De la maestrul bucătar Cristea Gheorghe – care lucrează aici de la înfiinţarea restaurantului – am aflat că „secretul” longevităţii constă în adaptarea reţetelor pur chinezeşti în funcţie de gustul clien­ţilor români. Bucătăria chinezească are gusturi şi arome pregnante, puternice, iar „testările” au arătat că românii au alte preferinţe culinare. Reţetele se adaptează doar din punct de vedere al intensi­tăţii condimentelor şi aromelor, în rest ele se fac aşa cum stabileşte bucătarul adus special din China. Am mai aflat şi câteva secrete ale reuşitei în bucătăria chinezească, o bucătărie foarte sănătoasă de altfel, procesul tehnologic fiind unul foarte rapid nu distruge textura alimentului şi nici nu-i diminu­ează calităţile.

Aici, la Nan Jing se lucrează porţie cu porţie, respectându-se cu stricteţe ordinea introdu­cerii in­­gre­­dientelor, cu timpul lui specific de preparare, dar şi – foarte important – intensitatea focului, deoarece „gustul fiecărei legume trebuie sesizat ca atare în amestec”.

„Reţetarul special”, un fel de Biblie a restaurantului, cuprinde, pe lângă cele peste 170 de reţete, pe scurt şi stiluri culinare tradiţionale din diferite regiuni ale Chi­nei. Stilul Shanghai este rafinat şi complex, cel din Hunan şi Sînciuan oferă preparate mai robuste şi foarte condimentate, cel din Beijing este caracterizat prin sosuri dulci şi acre etc. Aici am găsit formularea „este extrem de importantă estetica şi fineţea tăierii materiilor prime care, de regulă, joacă un rol hotărâtor în prezentarea preparatelor culinare.”

Pornisem la drum cu ideea de a da şi o re­ţetă. Mi-am dat seama că ar fi inutil, având în vedere că materiile prime sunt greu de procurat pentru doamnele pasionate de gastronomie. Şi atunci vă vom delecta doar cu câteva titluri din meniul restaurantului, cu preţuri accesibile, în jur de 25 lei, cu excepţia unor specialităţi precum caracatiţă cu muguri de bambus, la 84, sau raţă caramel, la 150 lei. În rest, puteţi să vă bucuraţi papilele cu gustări în care găsim pacheţele de primăvară, chi­fteluţe cu susan,pui Shanghai, ce nu sar de 20 lei, sau pentru felul doi fructe de mare, peşte, porc ori vită, cu bambus, alte legume, orez etc.