8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCel mai bun termometru din lume, făcut din lumină

Cel mai bun termometru din lume, făcut din lumină

Fizicienii de la Universitatea din Adelaide au creat termometrul cel mai sensibil din lume – de trei ori mai precis decât cele mai bune termometre existente. Aceștia spun că au fost capabili să măsoare temperatura cu o precizie de 30 de miliardimi dintr-un grad.

"Noi credem că aceasta este măsurătoarea cea mai bună a temperaturii – la temperatura camerei", spune liderul de proiect prof. Andre Luiten, de la Catedra de Fizică Experimentală și Școala de Chimie și Fizică, subliniind că este posibil să se facă măsurători și mai sensibile în medii criogenice, la temperaturi apropiate de zero absolut.

"Am reușit să măsurăm diferențe de temperatură de până la 30 de miliardimi dintr-un grad într-o secundă", spune profesorul Luiten. "Pentru a sublinia cât de precis este, atunci când vom examina temperatura unui obiect vom observa că aceasta este întotdeauna fluctuantă. Știam cu toții că, dacă te-ai uita destul de atent ai putea vedea că toți atomii din orice material sunt întotdeauna în mișcare, dar noi chiar putem vedea această fluctuație neîncetată cu termometru nostru, arătând faptul că lumea microscopică este mereu în mișcare."

Termometrul injectează două culori de lumină (roșu și verde), într-un disc cristalin extrem de lustruit. Cele două culori călătoresc cu viteze ușor diferite în cristal, în funcție de temperatura cristalului. "Când încălzim cristalul putem observa că lumina roșie încetinește puțin în raport cu lumina verde", spune profesorul Luiten.

Profesorul Luiten spune că cercetatorii au dezvoltat o nouă tehnică. Aceasta ar putea fi reproiectată pentru măsurători ultra-sensibile a altor lucruri, cum ar fi presiunea, umiditatea, forța sau căutarea unui anumit compus chimic.

"Capacitatea de a măsura diferite aspecte ale mediului nostru cu un asemenea grad de precizie, folosind instrumente suficient de mici pentru a putea fi transportate oriunde, ar putea revoluționa tehnologiile utilizate pentru o varietate de aplicații industriale și medicale pentru care detectarea unor cantități minuscule are o mare importanță. " spune profesorul Luiten.

Cele mai citite

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă