Dr. Paul Ichim va opera de acum înainte la Spitalul Judeţean Brăila, după ce tabăra PSD din sănătatea gălăţeană i-a interzis să mai opereze la Galaţi.
De săptămâna trecută, dr Paul Ichim este chirurg la Spitalul Judeţean din Brăila şi gălăţenii vor trebui să meargă în oraşul vecin pentru a se trata la medicul în care au încredere. Ichim e foarte apreciat de gălăţeni atât ca chirurg, dar şi pentru că prin eforturi proprii şi sponsorizări a transformat Secţia Chirurgie 3 de la Spitalul Clinic „Sf Apostol Andrei” într-o unitate medicală de nivel occidental, atât ca dotări, amenajări, cât şi în privinţa calităţii asistenţei medicale.
Spre exemplu, fiecare salon are grup sanitar propriu, cu duş, aparat de aer condiţionat, frigider şi TV. Aproximativ 80-90% din costurile acestor modernizări au fost realizate prin sponsorizări. Tot prin sponsorizări au fost îmbunătăţite dotările Secţiei Chirurgie 3, cu bisturiu cu radiofrecvenţă, ecograf performant, încă o trusă de chirurgie laparoscopică, instrumentar de chirurgie electrică, foarfecă bipolară, precum şi consumabile cum ar fi hârtia pentru electrocardiograf sau sticurile pentru analize rapide.
Secţia are şi site pe internet, la adresa „www.chirurgie3.ro”, unde pacienţii şi rudele lor pot consulta secţiunile „Dotare secţie”, „Personal”, „Tehnici chirurgicale” şi „Galerie foto” pentru a afla amănunte despre procedurile de internare, programul secţiei, informaţii despre momentul operator ori tehnicile chirurgicale. Necazurile doctorului Paul Ichim au început în urmă cu 3 ani, când a devenit senator. Conducerea spitalului a emis Decizia 496/16.04.2009, prin care l-a destituit din funcţia de şef al Secţiei Chirurgie 3, pentru că statutul său de senator ar fi incompatibil cu această funcţie. Comisia juridică a Senatului României a decis că senatorul Ichim nu se află în incompatibilitate.
Ichim a contestat în instanţă decizia conducerii spitalului, dar a urmat o hotărâre şi mai nevrotică a taberei adverse: prin Decizia nr 50/4.05.2009 i s-a interzis să mai opereze! În caz a intervenit Ministerul Sănătăţii şi măsura a fost anulată. Ichim a renunţat la funcţia de şef de secţie şi a continuat războiul în instanţă împotriva celor care voiau să îi interzică să mai opereze. În dosarul 2613/121/2009, Tribunalul Galaţi a emis sentinţa 1747/12.11.2009, prin care respinge contestaţiile chirurgului împotriva Deciziilor nr 496 şi nr 50, iar recent Curtea de Apel Galaţi a menţinut decizia Tribunalului. Directoarea spitalului, Călina Lazarovici, a suspendat contractul pentru că, potrivit juristului, „nu există o lege specială care să permită cumulul funcţiei de senator cu cea de medic”.
Chirurgul gălăţean va profesa la Brăila
Pentru a putea opera în continuare, dr. Paul Ichim a semnat un contract de colaborare cu Spitalul Judeţean Brăila. „Am semnat un contract de colaborare cu Spitalul Judeţean Brăila. Lucrez ca persoană fizică independentă la Hyperdia, iar partea operatorie la spital, cu contract de colaborare”, ne-a declarat dr Ichim. Războiul împotriva lui Ichim, care e senator PNL, este dus de tabăra PSD din medicina gălăţeană, condusă de fostul secretar de stat la Sănătate Aurel Nechita.