Porturile Constanța Nord și Constanța Sud-Agigea sunt închise, joi dimineață, din cauza ceții dense, a anunțat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Pe autostrada A2, între Cernavodă și Constanța, traficul rutier se desfășoară în condiții de ceață, vizibilitatea fiind, pe alocuri, de sub 100 de metri.
Tot din cauza ceții, se circulă îngreunat și pe autostrada A4, între Ovidiu și Agigea.
Traficul auto se desfășoară cu dificultate, în condiții de ceață densă, și pe DN22, între Constanța și Tulcea. Pe această porțiune vizibilitatea scade și la sub 50 de metri, iar carosabilul este umed. De asemenea pe raza județului Tulcea, ceața reduce vizibilitatea la sub 200 de metri și izolat la sub 50 de metri.