Policlinica 10 a fost trecuta, printr-o ordonanta de urgenta, din curtea Ministerului Apararii in cea a Academiei Romane. Deputatii PD si PRM l-au acuzat pe Tariceanu ca i-a facut-o cadou medicului care i-a reparat piciorul.
Apele s-au despartit in Camera Deputatilor cand a venit vremea votului pentru adoptarea ordonantei de urgenta care prevede trecerea Centrului medical de diagnostic, tratament ambulatoriu si medicina preventiva al Spitalului "Elias" de la Ministerul Apararii in subordinea Academiei Romane. Deputatii PD, PRM si o parte din PSD au facut scandal, acuzandu-l pe premierul Calin Popescu Tariceanu ca face trafic de influenta in favoarea doctorului sau personal, serban Radulescu, directorul clinicii.
"Parlamentul este pus intr-o situatie jenanta. Ne aflam in fata unei legi date pentru o singura persoana, directorul centrului, serban Radulescu", a spus democratul Valentin Iliescu, citat de Rompres. Deputatul PRM Marcu Tudor a pus paie pe foc, caracterizand aceasta ordonanta drept "o smecherie, un jaf, o uratenie si un furt". El a adaugat ca premierul Tariceanu ar fi fost tratat, dupa ce si-a rupt piciorul in accidentul de motocicleta, la centrul respectiv si i-ar fi promis directorului Radulescu transferul unitatii la Academia Romana.
De cealalta parte, deputatii PNL, PC, UDMR si cealalta parte din PSD au sustinut ordonanta, acuzandu-si colegii ca n-au avut nimic de obiectat in comisiile de specialitate. "Unii ori uita ca sunt in conflict de interese, ori fac trafic de influenta sa-i apere pe cei care trec de la MApN la Academie si nu vor mai primi sporuri", a contraatacat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, acuzandu-si opozantii ca le e frica sa nu-si piarda beneficiile pe care le aveau frecventand aceasta clinica. Un alt argument pro-mutare a fost ca Spitalul Elias e al Academiei, deci si clinica trebuie sa fie tot acolo.
Fosta policlinica a PCR, situata in buricul Bucurestiului, a beneficiat intotdeauna de un regim privilegiat. si inainte de 1989, si acum, aici s-au tratat in special demnitarii. Miza transferului este si una imobiliara, doar terenul fiind o valoare in sine. Dupa cum sustin surse din policlinica, intr-un viitor nu prea indepartat aceasta ar urma sa fie privatizata.