Premierul Viktor Orbán și-ar dori să facă ordine nu doar în Ungaria, ci și în România. Ar vrea astfel să-i salveze, cel puțin, pe câțiva dintre politicienii maghiari aflați în vizorul DNA: în special pe cei din secuime care i-au fost loiali lui și luptei sale pentru „unificarea națiunii ungare“.
Șeful Guvernului de la Budapesta a spus, în discursul său despre relațiile Ungariei cu vecinii, că politicienii maghiari din România ar fi „supuși“ unei „campanii politice“ menite să-i „submineze“, sugerând că relațiile dintre cele două state sunt precare din acest motiv. Nu este pentru prima dată când Viktor Orbán se implică în chestiunile juridice din România. Acum două luni, declara chiar că anchetele penale demarate de autoritățile române împotriva unor reprezentanți ai comunității maghiare mai degrabă îl „îngrijorează“ decât îi inspiră „sentimentul suprem al faptului că principiile statului de drept ar fi învingătoare“. Liderul de la Budapesta ar fi vrut ca Guvernul român să „colaboreze“ în acest sens cu Executivul ungar, ca și cum investigațiile juridice ale procurorilor anticorupție ar fi chestiuni ce pun în discuție drepturile minorității maghiare, nu suspiciuni legate de încălcarea legii.
Franchețea rudimentară a premierului ungar în relațiile cu România nu are neapărat legătură cu evoluția sa autoritaristă în interiorul țării sale, ci mai degrabă cu efortul de resuscitare a naționalismului în ceea ce Budapesta numește „spațiul unitar“ al maghiarilor din regiune, unde aproape un milion de persoane au primit cetățenia ungară.
În decembrie, la Conferința Permanentă Maghiară, vicepremierul Semjén Zsolt a declarat că „unificarea națiunii“ este în proces de „realizare“, că Bazinul Carpatic este văzut ca o zonă „unitară“ de educație și cultură, un loc în care „cei ce trăiesc în comunități compacte au dreptul la autonomie teritorială“. Vicepremierul ungar dădea atunci asigurări că, în problemele „de zi cu zi“, toți ungurii sunt „o singură națiune“, iar știrile despre maghiari „nu sunt externe“, ci țin de „politica internă“ a statului.
Aceasta este inovația transfrontalieră pe care vrea să o impună Viktor Orbán și în virtutea acestei logici se pronunță atunci când se plânge că procurorii anticorupție vor să-i „elimine“ din politica românească pe maghiarii pe care îi cercetează. Premierul ungar vrea să-și impună jurisdicția asupra unor teritorii care nu aparțin de țara sa, considerând că dacă el a primit voturi de la maghiarii care au dublă cetățenie, română și maghiară, este îndrituit să se amestece în treburile statului român.
Circa 3 milioane de maghiari trăiesc în statele din jurul Ungariei, ca urmare a Tratatului de la Trianon ce a dus la micșorarea acestei țări. Aproape un milion și jumătate locuiesc în Transilvania, regiune de interes strategic pentru Ungaria, după cum rezultă din diferite declarații făcute de liderii de la Budapesta în ultimul sfert de secol, care au subminat cot la cot cu politicienii români ideea de „reconciliere“.
Analistul american Robert D. Kaplan, care a scris o carte despre România („În umbra Europei“, în curs de apariție la Editura Humanitas), explica într-un interviu pentru „România liberă“ că „Ungaria, în adâncul său, își dorește să recupereze teritoriile pierdute“, chiar dacă „nimeni nu spune acest lucru deschis, în public“. Extremiștii de la Budapesta nu se tem să proclame ca obiectiv de viitor revenirea la granițele de dinaintea Tratatului de la Trianon, în vreme ce în România această spaimă bântuie încă prin Parlament sau prin diferite instituții publice.
Dacă la unguri ar putea fi vorba despre abisul dorinței refulate, la români e un complex de inferioritate nedepășit, care îi face să fie lipsiți de toleranță față de maghiari și incapabili de reacții intransigente față de derapajele unui autocrat ca Viktor Orbán.
