Comisia Europeana va face public astazi un pachet financiar de 5 miliarde euro pentru stimularea proiectelor de infrastructura, care prevede si o investitie de 250 milioane euro in gazoductul Nabucco, a scris Financial Times. Cele 250 milioane de euro ar acoperi doar aproximativ 3% din costul estimat al gazoductului, dar ar constitui o baza de capital pentru investitii si imprumuturi ulterioare. Banca Europeana de Investitii (BEI) a anuntat marti ca este pregatita sa finanteze pana la 25% din costul proiectului Nabucco (pana la doua miliarde de euro). Presedintele BEI, Philippe Maystadt, a declarat ca Nabucco are nevoie de un acord politic inainte de a se putea obtine orice finantare.
Pachetul pe care il propune Comisia Europeana include 3,5 miliarde euro pentru proiecte legate de energie, cum ar fi construirea unor interconexiuni transfrontaliere intre statele membre pentru gaz si electricitate, 500 milioane euro pentru sase campuri de turbine eoliene si 250 milioane euro pentru sase proiecte-pilot de captare si stocare a emisiilor de carbon ale unor termocentrale.