Azi am fost sa platesc cablul. Sunt abonat, in opinia mea, la compania de cablu cu cele mai groaznice servicii. (azi, de pilda, la casierie, n-aveau bani mai mici de 10 lei). Pe tejghea, lista cu pachetele oferite, acele binecunoscute baza, baza plus, la care se adauga sau nu HBO. V-ati intrebat vreodata, de pilda, ca oamenii de la operatorul de cablu aleg in locul nostru ce putem vedea si ce nu?
Poate ca da, dar sunt sigur ca asta nu-i foarte important, in zilele noastre, in care zappingul ocupa timpul de difuzare a "Cadranului mondial" de pe vremuri. Avem o lume. Ce putem vedea din ea? Bun, in primul rand, imprejurimile. Avem canalele locale. Despre Romania putem afla o multime de lucruri, pe romaneste. Muuulta fictiune si oleaca de informatie, anosta de fapt. 237.000 km patrati, raportat la suprafata globului, nu-i prea mult. Ce mai avem? In orice parte am zapa, este imposibil sa nu dam, foarte curand, de SUA. SUA e ubicua. Prin limba, o data. Prin fictiunile despre SUA, din toate filmele americane, acolo unde exista eroi si tehnologie, familii puritane sau pacate pedepsite, copii care fac sport si fete pline de atitudine, paduri bantuite si criminali in serie, tribunale si procese in care se produce la greu dreptate, rebeliune valoroasa in masura in care ilustreaza aspiratia omului modern catre libertatea de a fi el insusi intru Bine, in cinste si in munca, in convingerea ca toate astea alcatuiesc un model, o matrice a carei misiune este sa se infiga in orice material si sa-i imprime o forma pe care, apoi, vedem noi cu ce o umplem. Lumea este interogata in stil american. Istoria este un lant de enigme pe care diversi agathachristie le rezolva, in leaganul comod si optimist al unui determinism sans debordant, in care existenta lui Iisus si inventarea conservei isi dau mana.
Stateam intr-o zi de vorba cu tatal unui baietel pe care-l meditam la franceza. Si omul ma intreaba de ce, oare, cadavrele celor care aveau sa fie sanctificati nu miros? N-am stiut ce sa raspund, in primul rand pentru ca nu stiam si nu stiu in ce masura e adevarata legenda puritatii olfactive a trupurilor neinsufletite ale calugarilor. Pentru ca, vine raspunsul tatalui, neconsumand carne, alimente grase, hranindu-se la limita subzistentei fizice pentru a nu-si excita poftele, trupul acestor oameni este, empiric vorbind, curat. Asta mi-a zis. Si e logic, la prima vedere. Face sens, e coerent.
Nu stiu daca-i adevarat, dar stiu ca tipul asta de coerenta, cultivata de cultura anglo-saxona, este o versiune de adevar. Nu-mi dau seama ce rost are o astfel de intrebare si raspunsul la ea, decat doar daca calugarii si furnicile rosii fac subiectul unei etologii.
Sunt alte intrebari, nu stiu cat de permeabile pentru mintea unui telespectator, pe care nu stiu daca-i bine sa le pui in studiou, despre care afli citind si despre care, in consecinta, se stie tot mai putin. Dar stiu ca nu toate intrebarile de pe lume sunt de tip enigma, asa cum nu toate romanele de pe lume sunt politiste.
Acest discurs – in care se acrediteaza ideea ca totul se explica prin apelul la aceeasi rationalitate – apartine tuturor canalelor aparute din mantaua Discovery Channel. Despre alte celule ideologice promovate de acest tip de posturi de cultura generala vom vorbi data viitoare (inchei ca-n "Teleenciclopedia", nu-i asa c-am terminat ca Sanda Taranu?).
