Ieşirea din recesiune este confirmată în tot mai multe ţări şi această tendinţă de îmbunătăţire a situaţiei economice este de aşteptat să se extindă. Pentru foarte mulţi, de la dezvoltatori imobiliari la bănci sau la comercianţi de autoturisme şi agenţii de turism, evoluţiile par să fie încurajatoare şi se aşteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea la vremurile bune de acum trei-patru ani.
Dar, chiar dacă sfârşitul recesiunii se confirmă, ar fi o iluzie să credem că în scurtă vreme ne vom întoarce la dinamismul de acum câţiva ani. Criza a marcat profund economia mondială, iar perioada care urmează va fi mai degrabă o perioadă de recuperare lentă, de convalescenţă îndelungată, în care o bună parte din structurile, relaţiile şi fluxurile economice vor fi redesenate şi reorientate. Trebuie să ne pregătim nu pentru o revenire la ceea ce a fost, ci pentru un nou mod de funcţionare a economiei şi un nou mod de viaţă. Slăbiciunile lăsate în urmă de către criză sunt în esenţă cele ce fac dificilă şi îndelungată recuperarea. În primul rând, s-a acumulat o povară a datoriei care va trebui să fie rambursată şi care va greva atât consumul, cât şi investiţiile timp de mulţi ani de acum înainte. În SUA, cea mai mare economie a lumii, datoria publică şi privată a crescut între anii 2000 şi 2008 de la un nivel de 221% din PIB la 291% din PIB (42 trilioane dolari!), în timp ce în ţările zonei euro creşterea a fost chiar mai accentuată, de la 231% la 304% din PIB (în Marea Britanie atingând chiar 320% din PIB). Cea mai mare parte a creşterii o reprezintă datoria privată a întreprinderilor şi familiilor. După 2008 a crescut accentuat datoria publică, în vreme ce datoria privată intră pe un trend descrescător. Experienţa istorică indică faptul că crizele economice sunt urmate întotdeauna de o perioadă de 6-7 ani de reducere a datoriei. Aceasta înseamnă că atât familiile, cât şi companiile îşi vor reduce cheltuielile curente, ceea ce se traduce într-o scădere a investiţiilor şi consumului. În consecinţă, ritmul de creştere a PIB în anii următori va fi mult mai scăzut în ţările dezvoltate.
Îndeosebi în Europa, încrederea consumatorilor a atins unul dintre cele mai scăzute niveluri. La aceasta contribuie diminuarea veniturilor familiilor, ca urmare îndeosebi a creşterii şomajului, a scăderii valorii activelor ce constituie avuţia familiilor (valoarea locuinţelor, valoarea portofoliilor de acţiuni, depozite bancare etc.), a limitării creditului de consum şi, într-o oarecare măsură, a evoluţiei preţurilor, care, având în multe ţări o tendinţă de scădere, au încurajat consumatorii să-şi amâne unele achiziţii. Criza a avut un impact dramatic şi asupra fluxurilor internaţionale de capital (investiţii străine directe, împrumuturi, investiţii de portofoliu), care au scăzut cu 82% între 2007 şi 2008. Această reducere bruscă le-a provocat dificultăţi multor ţări care s-au trezit lipsite de finanţare, s-au confruntat cu presiuni pe cursul de schimb şi au fost obligate să apeleze la organismele financiare internaţionale pentru a se redresa.
În acest context, este util să remarcăm faptul că România are câteva atuuri care ar putea fi de ajutor după ieşirea din criză. Gradul de îndatorare al companiilor şi familiilor abia a depăşit pragul de 40% din PIB, ceea ce lasă loc de creştere sectorului financiar. În cazul în care, aşa cum prognozează FMI, România va înregistra în 2011 cel mai înalt ritm de creştere economică din UE, de peste 5%, atractivitatea pentru investitorii străini va reveni, determinând transferuri de capital ce vor contribui la uşurarea plăţii serviciului datoriei publice create în 2009 şi 2010. Totuşi, cererea internă va rămâne un handicap, în condiţiile în care şomajul rămâne ridicat. Dacă cererea internă este slabă, creşterea s-ar putea baza într-o măsură mai mare pe export. Însă în momentul de faţă, peste 70% din exporturile României sunt către ţările membre UE, o zonă cu potenţial scăzut de creştere în anii următori. Este de aceea necesar să fie sprijinită diversificarea exporturilor către ţări cu potenţial mai mare de creştere, aşa-numitele ţări emergente precum China, India, Rusia, Orientul Mijlociu.
Mai presus de orice însă, este prioritară refacerea echilibrelor în sectorul public/bugetar, în lipsa cărora orice eforturi de relansare sunt sortite eşecului. Din păcate, lucrurile nu sunt prea încurajatoare la acest nivel, rezistenţa la aplicarea reformelor fiind foarte mare. FMI şi-a redus estimarea privind creşterea economică a României în 2010 de la 1,3% la 0,8%, evoluţie care, dacă se confirmă, va determina un deficit al finanţelor publice sensibil mai mare decât ţinta de 5,9% convenită cu autorităţile române. Finanţarea acestui deficit şi plata serviciului datoriei în anii următori vor constitui o povară ce poate întârzia depăşirea urmărilor crizei.
