Ce ţară e asta în care Curtea Constituţională decretează bani, iar politicienii ucid cu bună ştiinţă ideea de integritate a funcţionarului public în dispreţul angajamentelor asumate ca naţiune?
Curtea Constituţională a României este o instituţie magică ce poate face ceea ce nimeni nu poate face nicăieri în lume: să conjure bani din nimic. Pentru că exact asta a făcut CCR când a decis că reducerea pensiilor este neconstituţională: a decretat bani. Argumentul că e vorba despre „drepturi câştigate” este absurd: nu poţi să proclami prin lege că de mâine nu mai există sărăcie şi să aştepţi ca de a doua zi guvernul să se execute. Nu merge nicăieri în lume, nu va merge nici la noi. Dacă banii nu cresc în copaci, cineva trebuie să îi producă. Or, realitatea este că avem o economie care nu poate produce mai mult şi o populaţie în continuă îmbătrânire şi că, pe măsură ce va trece timpul, statul nu va mai putea plăti actualul nivel al pensiilor. Nici măcar în Harry Potter nu se pot conjura bani! Până şi vrăjitorii lui J.K. Rowling sunt obligaţi să câştige bani în manieră clasică: muncind. La noi, nu. E suficientă autoritatea CCR pentru a face imposibilul posibil. Sigur, Guvernul este obligat să mărească TVA ca să obţină nişte bani care nu se ştie când vor veni sau măcar dacă vor veni vreodată, iar leul se prăbuşeşte pe panta incertitudinii, dar noi suntem o naţiune care se ţine de principii: drepturile obţinute nu pot fi retrase şi basta. Poate să falimenteze ţara cu totul, poate să se prăbuşească Europa în jurul nostru, nouă nu ne pasă: Guvernul să dea! Aproape toate ţările europene introduc măsuri de austeritate bugetară pentru a controla deficitele, în virtutea adevărului foarte simplu că nu poţi cheltui la nesfârşit mai mult decât produci, numai la noi o instituţie a statului proclamă că sărăcia este ilegală.
Mărirea taxelor aşază povara crizei aproape exclusiv în sarcina celor care produc, care devin din ce în ce mai puţini. Mărirea taxelor şi inflaţia nu asigură veniturile pensionarilor, ci distribuie sărăcia în rândurile singurilor oameni de la care poate veni redresarea. Or, asta nu e politică naţională, e sinucidere naţională. În România toate guvernele s-au grăbit să redistribuie cu exuberanţă. Acum, când nu mai avem ce să redistribuim, nu e suficient să vină Curtea Constituţională şi să decreteze că realitatea nu există. Ceea ce trebuie să faci este să pui oamenii la muncă pentru a creşte economia şi a genera venituri. Or, nu faci asta mărind taxele.
Dacă vrei să ai o naţiune solidară în vremuri grele, nu îi îngropi pe unii sub povara fiscalităţii, iar altora le garantezi veniturile prin hotărâre judecătorească. Şi începi prin a dovedi tu însuţi ca stat că eşti solidar cu propriii cetăţeni. Or, ce s-a întâmplat miercuri în Senat, unde legea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost ucisă cu premeditare, este dovada absolută a rupturii complete dintre stat şi cetăţeni. Nu a contat că crearea ANI, ca instituţie anticorupţie, a fost asumată de România în momentul aderării la Uniunea Europeană, nu a contat că Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost gândit să vină în sprijinul României, nu împotriva ei, ca modalitate de asanare a guvernării. Nu au contat opinia Bruxelles-ului şi nici ameninţarea rostită voalat încă de anul trecut că s-ar putea să ni se blocheze accesul la spaţiul Schengen şi să ni se taie fondurile europene. Nu au contat nici presiunile venite din partea guvernelor occidentale, de la Statele Unite şi Marea Britanie până la Olanda şi Germania. Nu a contat nimic din toate astea. Ce a contat a fost ca politicienii şi funcţionarii publici să îşi ascundă averile, să nu fie verificaţi şi să poată face în continuare, neştiuţi de nimeni, afaceri cu statul. Din 2007, anul aderării la UE, România a involuat dramatic în materie de combatere a corupţiei şi Europa începe să îşi piardă răbdarea. Deocamdată nimeni nu poate fi exclus din Uniune, dar, dacă criza se prelungeşte, s-ar putea s-o vedem şi pe-asta. Numai nişte politicieni iresponsabili ca ai noştri pot face rău cu atâta rea-credinţă, şi aici nu e vorba numai de Frunda şi Antonescu, ci şi de PDL, care a votat cu voioşie ce i-au spus Frunda şi Antonescu. Cu toată frustrarea şi furia, „Ce ţară e asta?”
