Ce se poate găsi și la ce poate folosi arhiva SIPA | OPINIE

Săptămâna trecută, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a lămurit opinia publică despre cum va decurge procesul de desecretizare a arhivei SIPA, prin hotărâre de guvern. „A venit vremea să aflăm. Logica mea și așteptarea mea, comisia să lucreze trei ani, iar do­cumentele să se ducă unde trebuie“, a decretat el, la Antena 3. Ministrul a deta­liat tipurile de documente ce pot fi găsite în arhivă.

Să le luăm pe rând:

1. Informații de ordin personal.

În acest caz, Ministerul Justiției vrea ca persoana vizată să fie întrebată dacă dorește să afle informațiile din arhivă, iar dacă răspunsul ei este negativ, dosarul său să fie distrus după trei ani.

2. Informații secrete de serviciu.

Vor fi desecretizate printr-un ordin al ministrului de Justiție.

3. Informații referitoare la viața privată.

“Le dai la o parte“, a trecut rapid peste această chestiune Tudorel Toader. Nu putem însă trece așa de repede peste una dintre cele mai sensibile chestiuni ale procesului de de­secretizare a arhivei SIPA. Dacă există magistrați care au fost șantajați, în câmpul tactic al serviciilor secrete, cu aceste informații, trebuie să ne asigurăm că acest lucru nu se va mai întâmpla pe viitor. Dacă au fost constrânși în trecut de ofițerii de informații, în prezent există pericolul să fie șantajați de politicienii corupți. Aceștia speră că, dacă-i vor avea cu ceva la mână pe judecători, vor scăpa de pușcărie. Nu de­geaba insistă Liviu Dragnea cu desecretizarea arhivei SIPA. Știe ce mijloc fantastic de presiune la adresa justiției este. Li­derul PSD este direct interesat să scape de condamnare în dosarul angajărilor fictive din Teleorman.

Nu le putem da pur și simplu la o parte aceste informații, cum ne propune ministrul Toader. Trebuie creat un mecanism eficient pentru ca viața intimă a judecătorilor să fie protejată. Trebuie investigat dacă nu cumva, din arhiva SIPA, s-au scurs informații către terți, iar judecătorii sunt în continuare șantajabili.

Pe baza rapoartelor comisiilor care au intrat în arhiva SIPA din 2006 încoace, trebuie stabilit dacă s-au transferat, au dispărut sau distrus documente, dacă a fost sau nu legal, cine sunt cei care au manipulat aceste informații, unde au ajuns ele în cele din urmă etc. Justiția se face cu magistrați neșantajabili, iar cei care pot fi constrânși trebuie să iasă din magistratură. Oricum, mulți dintre acești magistrați sunt aproape de pensionare, deci nu vorbim de cariere ratate.

4. Informații/indicii despre săvârșirea unor infracțiuni.

Comisia Ministerului Justiției va trimite aceste informații la Ministerul Public. Ce vor face procurorii? Nu foarte multe. O bună parte din informațiile din arhiva SIPA au fost obținute de la infractorii încarcerați în penitenciare. În mare măsură sunt false. Persoanele condamnate aveau interesul să li se reducă pedepsele, așa că au făcut exces de zel când au colaborat cu instituțiile statului. Sau sunt adevărate, dar nu pot fi susținute în instanță, pentru că dosarul nu conține și materialul probator. Dar, chiar și în cazul infracțiunilor ce pot fi probate, multe din ele s-au prescris.

Potrivit art. 154 din noul Cod Penal:

„(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;

b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închi­sorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închi­sorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închi­sorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închi­sorii care nu depăşeşte un an sau amenda.

(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate – de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.“

Asta înseamnă că puțini magistrați vor face pușcărie. Direcția Generală de Protecție și Anticorupție (DGPA), fostă SIPA, a fost închisă în 2006. Să luăm în calcul un dosar din 2005. Din 2005 până în 2017 au trecut 12 de ani. Doar dacă un magistrat a săvârșit o infracțiune gravă, care se pedepsește cu ani grei de închisoare, ar putea răspunde pentru faptele sale. În mod cert, majoritatea infracțiunilor sunt de corupție (luare de mită, obținere de foloase necuvenite etc.), iar ele sunt prescrise.

Chiar dacă acești magistrați nu vor răspunde penal, trebuie să răspundă moral. Opinia publică trebuie să afle despre aceste infracțiuni, iar magistrații care le-au săvârșit trebuie să se retragă.

Pentru că desecretizarea arhivei SIPA trebuie să ajute la curățarea justiției. Este absolut necesar să aflăm informațiile SIPA despre moartea procurorului Cristian Panait, a procuroarei Luminița Șega, care l-a anchetat pe Sorin
Ovdiu Vîntu și chiar despre fuga lui Omar Hayssam. Traian Băsescu a menționat aceste cazuri pe bună dreptate.

5. Informații cu valoare istorică sau culturală.

„Ești obligat să le tri­miți la Arhivele Naționale. Secretele de stat trebuie păstrate 50 de ani, în alea nu poți intra“, a explicat ministrul Justiției.

6. Informații de interes public.

Care dintre informațiile din arhiva SIPA sunt sau nu de interes public? Aceasta este întrebarea. Infracțiunile săvârșite de magistrați sau alte informații compromițătoare, care nu țin de sfera privată, sunt de interes public, pentru că sunt relevante pentru portretul moral al acestora. La fel sunt și informațiile despre alte persoane publice, li­deri de opinie. Sunt convins că în această arhivă se găsesc date și despre persoane care nu fac parte din sistemul de justiție. Trebuie să știm dacă aceștia sunt în măsură să țină prelegeri societății.

Și mai trebuie lămurit un lucru.

Chiar dacă DGPA era abi­litată de lege să strângă informații doar în penitenciare, ar trebui aflat dacă nu cumva ofițerii acestui serviciu de informații au desfășurat operațiuni specifice în afara lor, strângând informații, organizând capcane sau presând psihologic “țintele“. Eventual, la ordinul unor politicieni, care au folosit SIPA drept instrument de anihilare a adversarilor politici, jurnaliștilor incomozi sau drept mijloc de îmbogățire. Mă gândesc că un politician avocat care știa atâtea lucruri despre magistrați a câștigat lejer multe procese pentru clienții săi. Pe bani buni.