Ceea ce nu îşi doreşte este destul de evident: nu vrea o „uniune de transfer”, nu vrea punerea în comun a datoriilor şi nici ruperea zonei euro. De aceea este din ce în ce mai greu de descifrat cum se poate lua o decizie şi care este scopul politicii europene a Germaniei, scrie The Economist.
Berlinul pare a fi plin de entuziasm atunci când vine vorba de refacerea Uniunii Europene: scoaterea de obligaţiuni europene comune, renegocierea tratatelor UE, chiar crearea unei Europe federale. Problema este că este foarte greu de anticipat dacă vreunul dintre aceste lucruri se va întâmpla. Obstacolele la schimbările fundamentale sunt atât de mari, mai scrie The Economist, încât liderii europeni au tendinţa mai degrabă de a încerca să se descurce în situaţia dată, decât să încerce ceva nou. La prima vedere, politcienii germani par a fi decişi că a venit, din nou, vremea reformării instituţiilor europene.
Euro-federaliştii germani s-au trezit după un somn lung, de aceea nu este o surpriză faptul că Joschka Fischer, unul dintre politicienii verzi cu ştate vechi, a cerut formarea „Statelor Unite ale Europei”. Şi mai frapant este faptul că Gerhard Schröder, fostul cancelar german social democrat, a folosit aceeaşi sintagmă, la fel şi Ursula von der Leyen, ministrul muncii şi unul dintre fruntaşii creştini-democraţi. Schröder a fost în Bruxelles împreună cu alţi foşti lideri europeni (Felipe Gonzales din Spania, Guy Verhofstadt din Belgia şi Matii Vanhanen din Finlanda) şi a cerut obligaţiuni europene, puteri pentru ca UE să crească taxele, „bunuri publice pe tot teritoriul Europei” şi o „federaţie” europeană.
Desigur aceste idei vin în întâmpinarea unui euroscepticism în creştere pe tot teritoriul UE. Şi guvernul german se gândeşte să dea o nouă faţă instituţiilor europene. Cancelarul Angela Merkel spune că redeschiderea tratatelor nu este un tabu, iar ministrul de finanţe, Wolfgang Schäuble, vorbeşte ca într-o bună zi să se poată ceda o parte din suveranitatea asupra bugetelor.
The Economist explică faptul că nehotărârea Germaniei ar proveni dintr-un „dublu eşec” cel al măsurilor financiare luate până acum în zona euro şi cel al strategiei politice din Germania. Şi cum măsurile financiare luate pentru salvarea statelor cu probleme trebuiau să fie doar temporare, dar acum par a deveni permanente, această situaţie slăbeşte coaliţia la guvernare în Germania.
Hans-Olaf Henkel, fost şef al unei federaţii de afaceri germane, spune că „Germania este o ţară ciudată” pentru că „opinia publică nu agreează euro, dar nici nu vrea să asculte o alternativă la el”.
Criza zonei euro a testat eficienţa regulilor europene şi i-a făcut pe germani să se întrebe de ce ar trebui să plătească ei pentru ca alţii să le încalce. Germania nu prea ştie ce vrea, dar e gata să discute despre acest lucru, concluzionează The Economist. Politicienii săi recunosc că actualul sistem nu poate oferi stabilitate pe termen lung în zona euro. Dar sunt de asemenea conştienţi că există multe pericole dacă vor încerca să renegocieze acest sistem.
Rezistenţa în Bundestagul german şi în altă parte înseamnă că chiar şi măsurile de salvare parţială agreate în iulie încep să fie contestate. Ceea ce este sigur, mai scriu cei de la The Economist, este că orice schimbare a instituţiilor europene ar fi dezastruoasă. Europa a stat aproape zece ani să scrie o constituţie care a fost respinsă, apoi s-a dotat cu Tratatul de la Lisabona, în 2009, iar orice altă pierdere de suveranitate ar putea determina Germania să îşi amendeze constituţia. În plus, Marea Britanie ar încerca să îşi recâştige puterile. Fără o economie liberală ca cea din Marea Britanie care să fie capabilă să reziste protecţionismului, piaţa unică ar putea fi pusă în pericol. Ar fi o tragedie dacă încercarea de a salva euro ar pune în pericol piaţa unică, şi nici Germania nu s-ar număra printre susţinătorii acestei vaiante, concluzionează The Economist.
