4.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe scartaie in relatia PD-L–PSD

Ce scartaie in relatia PD-L–PSD

» Cele doua partide inamice care au ajuns sa stea la masa negocierilor au de impacat cateva puncte-cheie care se bat cap in cap prin modul cum au fost abordate de-a lungul vremii: justitia si functionarea ei, impozitele si masurile sociale.

» In timp ce liderii PD-L au refuzat sa spuna peste ce pot trece si la ce tin mortis, cei ai PSD au dat de inteles ca nu exista incompatibilitati care sa nu se poata negocia intre prieteni de guvernare.

PD-L si PSD s-au situat de-a lungul vremii pe pozitii diametral opuse si s-au acuzat de toate relele din functionarea justitiei si privitor la masurile fiscale si sociale. Acum, in pragul formarii unei coalitii de guvernare, sabiile au intrat in teaca. Vasile Puscas, unul dintre liderii grupului PSD de la Cluj, ne-a spus ca intre PSD si PD-L "nu exista incompatibilitati. Din punct de vedere al negocierilor exista potentialitati". El si-a exprimat speranta ca, "in cazul in care negocierile se duc obiectiv si pe substanta, si nu pe politic, se pot gasi solutii". De aceeasi parere este si social-democratul Vasile Dancu. Nici el nu crede ca intre cele doua partide exista "lucruri incompatibile". Liderii PD-L au refuzat sa comenteze cum vor reusi sa treaca peste nepotrivirile de doctrina si de program dintre cele doua partide. "Suntem in silentio stampa, numai Boc are voie sa vorbeasca", ne-a spus un lider PD-L.

In domeniul justitiei, social-democratii si conservatorii au vrut sa modifice Codul de procedura penala astfel incat anchetele ar fi devenit aproape imposibile, iar infractorii un fel de cetateni privilegiati. Democrat-liberalii s-au opus acestor masuri si au acuzat permanent PSD ca incearca sa-si faca scapati membrii cercetati penal pentru coruptie. "Nu trebuie sa devenim un rai al infractorilor", spunea presedintele despre aceste modificari. PSD si PC au facut posibil ca Parlamentul sa devina o instanta care decide daca procurorii au voie sa-i cerceteze pe membrii sai si daca probele penale sunt valabile sau nu. "Sa nu se mai faca scut in jurul parlamentarilor cercetati, indiferent de cine ar fi acestia, sa nu se mai adopte acte normative care sa constituie o frana in calea anchetelor judiciare", spunea presedintele PD-L, Emil Boc. Majoritatea parlamentarilor aparati de "scut" erau membri de marca ai PSD: Adrian Nastase, Miron Mitrea sau serban Mihailescu.

 

Cu cateva luni in urma, PSD a incercat sa schimbe procedura de numire a procurorilor-sefi si sa-i ia aceasta atributie constitutionala lui Traian Basescu, ba chiar au cerut demiterea lui Daniel Morar, seful DNA. Acum, social-democratii nu mai par atat de intransigenti cand vine vorba de justitie. Divergentele in ceea ce priveste justitia ar putea disparea, este de parere Vasile Dancu, iar acest aspect tine de "noua realitate, fiind din aceeasi structura guvernamentala, nu ne vor mai raporta ca dusmani". Vasile Puscas sustine, la randul, sau  ca in ceea ce priveste justitia "ar trebui sa existe un subiect de negociere pe termen mediu si lung" pentru profesionalizarea acesteia, cu respectarea cerintelor Comisiei Europene. De altfel, in ceea ce priveste numirea procurorilor-sefi, Vasile Dancu sustine ca ar trebui gasite formule europene, "chiar daca nu sunt cele de la PSD": "numirea acestora ar trebui sa tina in mod normal de presedinte".

Nici in domeniul fiscal cele doua partide nu par sa poata trai impreuna intr-un guvern. In timp ce social-democratii sustin o cota de impozitare in functie de venituri, PD-L este in continuare adeptul cotei unice de 16%. Totusi, pentru Vasile Puscas introducerea cotei unice de impozitare este "numai aparent divergenta" pentru ca "daca este vazuta regresiv este corecta", adica cei care au venituri mari sa plateasca mai mult, iar cei cu venituri mici sa aiba o contributie redusa. Pe de alta parte, Dancu sustine ca aceasta masura "va fi mai greu de asezonat" in sensul in care prin propunerea lui Mircea Geoana de a-i face corectii, aceasta nu va mai putea fi cota unica, ci una mixta. Intr-un raport al Oxford Business Group, presedintele Traian Basescu spunea la sfarsitul lui 2007: "Taxa unica de 16% a reprezentat o atractie deosebita pentru companiile straine in alegerea locatiei unde sa investeasca. A jucat un rol esential in mediul de afaceri. Datorita succesului inregistrat in prezent, nu exista planuri de a schimba aceasta taxa".

Singurul lucru asupra carora cele doua partide ar putea ajunge la un acord, desi la nivel declarativ sunt antagonice, este cresterea pensiilor si a salariilor. Social-democratul Vasile Dancu considera ca majorarea salariilor si pensiilor ar trebui regandita in contextul crizei: "Acum, ca vistieria e goala si avem un deficit de 3%, nu cred ca se mai poate gandi in termenii campaniei".

» Stilul Oprisan
Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, social-democratul Marian Oprisan, ne-a declarat ca PSD va intra la guvernare cu PD-L numai daca in programul de guvernare se va include cresterea pensiilor, a salariilor si a alocatiilor pentru copii. "Daca intram la guvernare, vor fi desfiintate pensile de 300 milioane de lei.
Vom adopta in Parlament o lege unica a pensiilor, pensiile agricultorilor vor intra in sistemul national de pensii. Vom plafona salariile din sistemul bugetar, al regiilor de stat la nivelul secretarului de stat", a precizat Oprisan, specificand ca trebuie plafonate "pensile si salariile nesimtite".

 

De asemenea, baronul de Vrancea sustine ca partidul sau va adopta, in cadrul noului guvern,  un program national de dezvoltare rurala, care sa porneasca de la investitii solide pentru infrastructura din mediul rural. "Trebuie ca fiecare sat din tara sa aiba un dispensar, o ambulanta, o farmacie, un microbuz pentru scolari, o sala de sport, un teren de fotbal", a mai spus Marian Oprisan. Acesta a subliniat ca PSD va sustine cota unica de impozitare, dar la nivelul salariilor va fi o cota diferentiata, astfel ca salariile mici sa aiba o cota mica de impozitare. "In privinta profitului reinvestit, acesta va fi scutit de impozit", a adaugat Oprisan.

Cele mai citite

Descoperire macabră la Lipova, în județul Arad

Polițiștii au găsit sâmbătă un cadavru uman în stare avansată de descompunere în orașul Lipova din județul Arad, potrivit IPJ Arad. „La data de 16...

Luare de ostatici într-un restaurant de lângă Paris

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat sâmbătă ostatici mai mulți angajați în restaurantul tatălui său de la periferia Parisului. Un dispozitiv de...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...
Ultima oră
Pe aceeași temă