Tricolorul reprezintă liantul generaţiilor de români care au contribuit la construcția României de astăzi şi simbolul absolut al românilor de pretutindeni, a scris președintele Klaus Iohannis, vineri, pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale, cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.
Președintele spune că ziua Tricolorului este „o sărbătoare de suflet” și că are „datoria, dar şi privilegiul, de a cere tuturor românilor să preţuiască şi să cinstească Drapelul Național”.
Citește și: 26 iunie: România sărbătoreşte Ziua Drapelului Naţional
„Ziua de 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, este pentru toţi românii o sărbătoare de suflet. Drapelul, ca simbol naţional, ne reaminteşte permanent de jertfele înaintaşilor pentru o Românie modernă, stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, partener al Alianţei Nord-Atlantice şi membru de încredere al Uniunii Europene (…) Cu prilejul acestei sărbători, am datoria, dar şi privilegiul, de a cere tuturor românilor să preţuiască şi să cinstească Drapelul Național”, se spune în mesajul postat vineri pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.