Câinii Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit primesc hrana în ordinea vârstei lor, au un meniu personalizat şi sunt trataţi cu medicamente homeopatice, relatează EFE luni, citând informaţii furnizate de antrenorul celebrelor mascote din rasa Corgi, Roger Mugford, transmite Agerpres.
Într-un interviu acordat revistei britanice ”Town & Country”, care va fi publicat la 25 februarie, acest psiholog specializat în comportamentul animal a relatat că patrupedele atât de îndrăgite de suverana britanică mănâncă din veselă de argint şi porţelan, iar masa le este servită de un majordom.
”Regina se aşează în faţa câinilor, care stau în jurul ei în semicerc, şi îi hrăneşte pe rând pe fiecare”, a povestit Roger Mugford, adăugând că, în timp ce iau masa cei vârstnici, cei mai tineri ”rămân aşezaţi la locul lor, aşteptând cu răbdare să le vină rândul”.
Totodată, el a menţionat că regina are norme clare în privinţa modului în care pot fi trataţi şi educaţi favoriţii ei Corgi. ”Nu tolerează lipsa de amabilitate şi-mi aduc aminte că a rămas cu o părere dezagreabilă în legătură cu preşedintele (SUA) Lyndon B. Johnson după ce acesta i-a luat câinii de urechi”, a declarat antrenorul. ”Când vorbeşte despre câinii ei Corgi sau despre caii ei, i se vede o latură total diferită, fiind mult mai relaxată”, a mai spus el.
Primul Corgi al Reginei Elisabeta a II-a s-a numit Susan şi a fost un dar primit de la tatăl ei, Regele George al VI-lea, la împlinirea a 18 ani. De-a lungul vieţii, ea a deţinut peste 30 de câini din această rasă, toţi urmaşi ai lui Susan. În prezent, suverana mai are doar doi Corgi – Holly şi Willow – şi alţi doi câini – Candy şi Vulcan – care sunt o încrucişare de Corgi şi Dachshund.