Oficiul European de Luptă AntiFraudă (OLAF) a calculat că anul trecut fraudele cu fonduri europene s-au ridicat la 500 de milioane de euro la nivelul celor 27 de state membre. OLAF este o instituţie a Comisiei Europene şi, prin urmare, nu poate face decât anchete administrative, de care instituţiile de urmărire penală din statele membre pot sau nu ţine seama. Cu alte cuvinte, nu există nici o instituţie dedicată apărării intereselor financiare ale UE şi care să ancheteze şi să îi trimită în judecată pe cei ce fraudează fondurile europene. Pentru a corecta această lipsă, Tratatul de la Lisabona prevede, la articolul 86, înfiinţarea unui Birou al Procurorului Public European (EPPO), care să aibă jurisdicţie europeană asupra cazurilor de fraude cu fonduri europene. Biroul va fi condus de un procuror general, ajutat de patru adjuncţi şi de un reprezentant în fiecare stat membru, care va acţiona conform principiului descentralizării. Cum resursele parchetelor naţionale sunt limitate, iar fraudele cu fonduri europene sunt transnaţionale, avantajul unei instituţii europene care să aibă capacitatea de a urmări banii furaţi din bugetul UE pare evident. Procurorii europeni vor avea puterea de a declanşa anchete şi de a trimite în judecată suspecţii conform unei proceduri europene unitare, urmând ca regulamentul prezentat în luna iulie de Comisie să fie integrat în legislaţia naţională. Tratatul precizează că înfiinţarea EPPO ar trebui să fie aprobată de statele membre, dar se poate face şi de către o minoritate dintre ele, însă nu mai puţin de 9. Este important de precizat că învinuiţii vor fi deferiţi instanţelor penale naţionale, pentru că nu există coduri penal şi de procedură europene şi nici un Tribunal Penal European. Există doar un corp de reguli de fond şi de procedură elaborate de jurişti din statele membre în ultimii 20 de ani şi care ar urma să fie adoptate în statele membre.
Beneficiarii se opun
La Consiliul JAI de pe 7 octombrie au început discuţiile privind adoptarea regulamentului propus de CE şi, cum era de aşteptat, propunerea nu a fost primită cu entuziasm de toţi membrii. Primii care s-au declarat neinteresaţi au fost britanicii, care au anunţat încă din iulie, prin secretarul Theresa May, că nu au de gând să participe la un sistem penal care presupune o cedare de suveranitate semnificativă. Danemarca a urmat la scurtă vreme, dar aceste abţineri previzibile nu afeactează prea mult proiectul pentru simplul motiv că cele două ţări au sisteme juridice draconice în materie de fraudă şi sunt ambele contributoare nete la bugetul UE. Un alt contributor net, Germania, a avut o poziţie nuanţată subliniind nevoia ca procurorii naţionali să joace un rol important în noua construcţie. Suedia nu a exprimat încă o poziţie, urmând ca aceasta să fie formulată în urma consultărilor partidelor din coaliţie, în vreme ce Olanda îl susţine.
În rândurile susţinătorilor fermi se numără Franţa, Belgia, Luxemburg, Portugalia, dar şi Bulgaria şi Croaţia. În schimb, în tabăra „nu“-ului ferm s-au plasat două dintre cele mai importante beneficiare nete ale fondurilor europene, Polonia şi Ungaria. Polonia a calificat drept „total inacceptabilă“ propunerea ca procurorul european să decidă în ce cazuri să fie declanşate ancheta şi urmărirea penală, denunţând un transfer de jurisdicţie de pe orizontala statelor membre către verticala instituţiilor europene, iar ungurii au invocat probleme legate de transferul de suveranitate.
Între aceste extreme se plasează state care consideră că e nevoie de discuţii suplimentare. Cehii au invocat nevoia de consultări în Parlament, iar alţii s-au abţinut să formuleze o poziţie clară. România, fidelă unei tradiţii diplomatice regretabile, şi-a declarat susţinerea de principiu a instituţiei Procurorului European, dar a precizat că e în continuare nevoie de discuţii la nivel tehnic. Cum cea mai simplă metodă de a omorî o instituţie sau o iniţiativă din faşă este „la nivel tehnic“, i-am solicitat ieri ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, o precizare privind detaliile tehnice pe care partea română le consideră discutabile. Până la închiderea ediţiei nu am primit vreun răspuns.
