Emult zgomot pentru nimic in aceasta perioada de criza suprapusa peste campania electorala. Atat zgomot incat tindem sa nu mai vedem realitatea din cauza politicii. Insa, dupa ce ceata se va risipi, vom ramane cu cateva certitudini: o situatie disperata a finantelor publice care face acordul cu FMI absolut necesar, niste reforme asumate catre FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana ce vor trebui duse la capat de indiferent cine va fi presedinte si premier, un sistem politic fragmentat care nu va da guverne stabile fara modificarea Legii electorale, un conflict institutional care nu va rezolva fara schimbarea Constitutiei. Cum nici modificarea Legii electorale, nici cea a Constitutiei nu au sanse sa intruneasca un minimum consens in Parlament, ar trebui sa ne concentram pe situatia economica.
Discutiile intre candidatii prezidentiali despre acordul cu FMI tind sa fie ipocrite si iresponsabile. Criticii acordului vorbesc de parca Romania ar fi o tara cu resurse financiare serioase si solide, cu posibilitati de a cheltui multi bani pe politici anticriza si doar FMI sta pe capul nostru si nu ne lasa sa ne facem treaba. Profund fals. De fapt, Romania este o tara aproape de faliment, care traieste prin perfuzii de bani de la finantatorii externi. Cine e vinovat de asta aproape ca nu mai conteaza, desi nu ma pot opri sa observ ca tocmai criticii acordului sunt cei care au lasat bugetul gol in fata crizei economice. Sigur, e usor sa gandesti politici anticriza de incurajare a economiei atunci cand ai de unde sa cresti deficitul bugetar, cum e cazul nemtilor, sau cand poti tipari moneda credibila, cum fac americanii. In cazul Romaniei, ar trebui sa inventam masuri anticriza care sa nu coste.
S-ar gasi si din acestea, dar ar trebui sa avem un guvern puternic si solid (cum au acum bulgarii, un guvern monocolor si premier cu 70% rata de incredere), un guvern care sa taie din birocratie, sa reduca nu atat impozitele, cat gradul lor de complexitate si sa reaseze bazele de cheltuire pe criterii oneste si rationale. Dar ati vazut ce a iesit din simpla idee a rationalizarii salariilor bugetarilor si cum s-au mobilizat sindicalistii contra. Iar cei mai privilegiati dintre bugetari au fost si cei mai vehementi, adica magistratii, care tocmai au venit cu o noua enormitate: cica pensiile speciale sunt un drept castigat, deci ar fi ilegal sa le desfiintezi. Cand e greu sa tai cheltuielile, ai bugetul pe minus sever si cresteri de taxe care ar duce, de fapt, la cresterea evaziunii fiscale, masurile anticriza posibile nu sunt foarte multe. Altfel, la televizor toti habarnistii au idei marete, dar nici unul nu spune cert cum ar trebui finantate respectivele idei.
In aceste conditii, acordul cu FMI nu are atasata nici o dilema reala: ne vom tine de cuvant sau pe la inceputul anului viitor vom avea mari probleme cu platile curente de la buget. Ca spune si Basescu asta si ca foloseste acest argument in batalia politica nu inseamna ca nu este adevarat. Este un fapt. Asa cum un fapt este ca masurile de principiu prevazute in Legea pensiilor promovata de Guvernul Boc vor trebui asumate si de un viitor guvern, indiferent care va fi acesta, al lui Basescu sau al celorlalti. Cine nu crede nu are decat sa citeasca scrisoarea de intentie din acordul cu FMI. Ne angajam acolo sa echilibram bugetul fondului de pensii, sa nu mai legam cresterea pensiei de cresterea salariului nominal, sa ajustam varstele de pensionare in functie de evolutia viitoare a standardului de viata. Bun, mi se poate spune, ar trebui sa renegociem acordul cu FMI. Usor de zis, dar haideti sa ne punem in situatia Fondului. Situatia pensiilor este de departe cel mai mare pericol la adresa bugetului de stat in urmatorii ani.
Daca va trebui sa transferam sume de ordinul miliardelor de euro de la bugetul de stat catre fondul de pensii in fiecare an, degeaba mai incercam sa dregem cheltuielile sau sa rationalizam salariile publice. Daca nici macar problema pensiilor nu incercam sa o rezolvam, atunci ce vom incerca sa facem? De ce ar renegocia Fondul cu noi aceasta chestiune cand oricum cerintele initiale nu erau foarte dure, iar banii din transa precedenta au fost trecuti de la BNR la bugetul de stat pentru a acoperi gaurile. Ce putem spune catre FMI? Deja carpim bugetul cu banii de la voi, dar haideti sa renegociem pentru ca oricum nu avem chef sa luam masuri pentru a rezolva situatia, nici macar acolo unde e cel mai grav, la pensii?
Politicienii se pot certa la infinit pe marginea acordului cu FMI, dar asta nu inseamna ca situatia se va schimba sau ca vor avea argumente mai convingatoare atunci cand vor termina certurile. Mai bine i-am intreba, de pilda, cum au de gand sa se tina de adoptarea euro pana in 2014. Cum acela va fi anul de final de mandat pentru orice presedinte ales acum, ar trebui sa-i batem la cap cu aceasta problema: va asumati adoptarea euro ca obiectiv ferm al mandatului? Cum veti duce deficitul sub 3% si cum veti tine inflatia sub cerintele UE? Cu masuri concrete, nu cu gargara politicianista. Daca vor raspunde ca deficitul nu e treaba presedintelui, atunci i-as intreba de ce isi mai trec adoptarea euro in programul prezidential si de ce vin cu propuneri privind nivelul impozitelor. si de ce, la modul general, ne mai cheama la vot.
