Un program intens mediatizat, comentat si disecat al actualului Guvern este Programul "Prima Casa". Poate cel mai important lucru de observat este ca acest program este unul social, si nu un program de criza.
Un program de criza veritabil ar fi mizat, in principal, pe relansarea economiei, concentrandu-se pe aducerea de plusvaloare la bugetul statului. Prin nivelurile grilei de preturi agreate, acest program favorizeaza cumpararea de apartamente vechi, apartamente care nu aduc plusvaloare decat ipotetic, dupa un lung lant de "daca". Un program anticriza ar fi sustinut cumpararea de case noi, incurajand demolarea celor vechi, stimuland astfel toate domeniile economiei, asemanator Programului "Rabla" (la rascruce, americanii spun: "Out with the old, in with the new"). Astfel, s-ar fi stimulat productia, s-ar fi protejat locurile de munca, ar fi crescut investitiile, s-ar fi dezvoltat/creat infrastructura, s-ar fi realizat progresul social general.
Se poate afirma ca, mai mult decat un program social, "Prima Casa" este un program de imagine. Se spera ca oamenii vor fi recunoscatori statului (direct proportional cu perioada cat locuiesc in respectivele case) pentru felul cum acesta s-a luptat eroic cu rata dobanzii la credite in perioada de criza. In plus, se mizeaza pe faptul ca statul, din ratiuni sociale, nu va executa sau va executa foarte tarziu proprietarii rau-platnici. Astfel, se creeaza o masa de manevra considerabila, care din datorie morala nu se va revolta impotriva statului, indiferent de ce masuri ridicole va lua acesta.
Prima garantie oferita bancii este garantia guvernamentala. Dupa ce banca executa garantia guvernamentala, statul se subroga in drepturile bancii si devine un creditor beneficiar al ipotecii. Banca isi incaseaza banii prin garantia statului, adica din banii celor care isi platesc linistiti impozitele. Privind egoist lucrurile, ca tot vorbim de cel mai egoist (si legitim) drept posibil – dreptul de proprietate, cred ca oamenii din Programul "Prima Casa" cu venituri modeste, nu foarte etici si nici parolisti, nu vor plati la timp, stiind ca statul va plati in locul lor. Daca firme ca CFR, Oltchim, Compania Nationala a Huilei etc. au datorii de miliarde pe care nu le platesc cu anii, de ce sa plateasca ei 60.000 euro?
Este adevarat ca garantiile acordate de stat nu intra in deficit, dar ceea ce nu spune nici un oficial al Guvernului este ca eventualele executari ale garantiilor vor intra in deficit. De aceea, programul trebuie privit cu o oarecare circumspectie, pentru ca stim cu totii cat de bine reuseste statul roman sa apere banul public de interesele celor multi si puternici. Acest program are potentialul de a fi fraudat usor, dar nu e cazul sa dezvoltam aici ideea.
Formal, de cealalta parte a baricadei se afla bancile. Pentru a intelege ce le-a motivat sa intre in hora inzestrarii cu apartamente a populatiei, trebuie mentionat ca bancile mari au alte aritmetici. Programul nu aduce profit, dar, de ochii lumii, bancile s-au imbulzit pentru a se inscrie in program cu sume mult superioare plafonului. Se poate argumenta ca au facut-o pentru imagine, pentru o buna colaborare cu Guvernul (linguseala poate duce departe), pentru a aduce clientul sub orice pretext in banca, sperand sa-i vanda alt produs/si alt produs in afara de "Prima Casa".
Din punct de vedere concurential, bancile isi saboteaza, cu ajutorul statului, propriile produse. Un credit ipotecar "normal" are o dobanda cel putin dubla fata de cel din program. Protocolul care se va semna cu statul pentru verificarea, evaluarea, urmarirea de catre banci a bunurilor din program va aduce costuri suplimentare, costuri care se vor adauga in pretul creditului. Deja sunt voci din Guvern care avertizeaza bancile sa scada marja de profit pentru derularea acestor operatiuni auxiliare pentru a nu afecta preturile, dar cu cat se intra mai mult in detalii, cu atat devine mai mult un dialog al surzilor. Nu s-a vorbit deloc si nici nu se va vorbi despre responsabilitatea bancilor in acest program.
Toata aceasta operatiune de inlesnire a cumpararii unei prime case modeste trebuie privita in perspectiva. Creditul este unul ipotecar, iar daca dupa executare (valorificarea imobilului) nu se acopera toata creanta, va putea oare statul sa execute veniturile viitoare ale contribuabilului falit? Se va considera creanta bugetara suma restanta ca urmare a executarii unui astfel de credit ipotecar? Cum va fi afectat acest program de viitoarea lege a insolventei persoanei fizice? Daca statul roman ajunge sa piarda din acest program, in final nu suntem tot noi, cetatenii, cei care suportam costurile acestei aventuri?
Acestea sunt intrebari justificate la care statul ar trebui sa raspunda inainte de a lansa programe sociale si populiste in vremuri de criza.
