Constatam, în articolul de săptămâna trecută, că marea majoritate a oamenilor care se declară de stânga sunt de acord cu afirmaţii care descriu politici de dreapta şi invers – cei care se declară de dreapta sunt de acord cu politicile de stânga. De fapt, raportarea la cele două familii politice nu are, în România de azi, prea mare legătură cu definiţia clasică a conceptelor respective. Diferenţele dintre răspunsurile furnizate de cei declaraţi “de dreapta” diferă foarte puţin de cele ale celor “de stânga”.
Există totuşi printre întrebările din sondajul din care am citat (IRES, februarie 2016) unele la care răspunsurile se diferenţiază net în funcţie de autosituarea pe axa stânga-dreapta. La întrebarea “Cum credeţi că a fost PCR comparativ cu partidele actuale?”, răspund “Mai bun” 60% dintre cei ce se consideră de stânga şi 46% dintre cei care s-au definit de dreapta, diferenţa fiind mult mai consistentă decât atunci când cele două categorii de respondenţi se raportau la valorile definitorii pentru cele două curente. Formularea întrebării e discutabilă, mai ales prin prezenţa adjectivului nedefinit “mai bun”. N-avem de unde să ştim la ce s-a gândit fiecare respondent atunci când a considerat PCR superior partidelor actuale; cert e că majoritatea eşantionului (52%) a găsit un criteriu după care PCR ar fi mai bun şi doar 18% l-au considerat, tot după criterii neştiute, mai rău. Cu alte cuvinte, când se raportează la partide, autoidentificarea cu “stânga” sau “dreapta” pare să funcţioneze ca element diferenţiator mai degrabă decât referirea la valori.
Am fi putut verifica această ipoteză dacă autorii studiului ar fi publicat şi diferenţele dintre cele două orientări (de fapt, trei, dacă-i avem în vedere şi pe cei “de centru”) în contextul altor întrebări din sondaj, cum ar fi cele privind “cel mai bun [iarăşi!] partid actual”, “cel mai slab [?]”, cel care reprezintă cel mai bine “interesele străzii” etc. De prisos să spun că la mai toate aceste întrebări PSD se situează pe primul loc.
Putem însă să ne uităm la date mai vechi, cum ar fi cel mai recent sondaj din World Values Survey (MetroMedia Transilvania, octombrie 2012). La vremea respectivă, USL, deşi era format dintr-un partid zis de stânga şi unul zis de dreapta, era votat de 60% din oamenii de stânga şi numai de 33% din cei de dreapta. PDL, în schimb, era votat de 10% din respondenţii de stânga şi de 30% din cei de dreapta. La fel, în Barometrul Opiniei Publice al Fundaţiei Soros România (The Gallup Organization, mai 2007) constatăm că Partidul Democrat de atunci era votat de 36% din oamenii de stânga şi 56% din cei de dreapta; PSD primea 40% din voturile stângii şi 9% din cele ale dreptei; PNL primea 5% de la stânga şi 17% de la dreapta.
Ce ne spun toate aceste cifre? Că, dacă distincţia dintre asumarea stângii şi dreptei politice nu implică şi un ataşament faţă de valorile implicite ale celor două curente, ea produce falii importante în privinţa raportării la actorii politici. Mai degrabă decât să se gândească la doctrine, oamenii simpatizează, dintr-un motiv sau altul, aidoma suporterilor sportivi, un partid (sau, mai degrabă, un lider) şi se identifică cu eticheta acestuia. Dacă relaţia ar fi inversă, adică oamenii s-ar identifica în primul rând cu un set de valori şi apoi s-ar ataşa partidului care le promovează, partidele ar fi obligate să prezinte programe ideologic coerente. Aşa, le e suficient să se definească aproape exclusiv prin raportare la adversari, conform şablonului “Voi vorbiţi, care…?”.
52% dintre cei “de dreapta” şi numai 30% din cei “de stânga” spun că ar vota un partid nou. Dacă ţinem cont şi de faptul că ponderea, în totalul electoratului, a celor ce se consideră de dreapta este mai mare decât a celor de stânga (24% faţă de 17%), rezultă că pe piaţa electorală există o cerere dublă pentru formaţiuni politice de dreapta, faţă de cea pentru partide de stânga. Paradoxal, conform unei monitorizări făcute de Centrul pentru Inovare Publică, avem, între cele înscrise în ultimele luni, după relaxarea condiţiilor de înregistrare, mult mai puţine partide propriu-zis de dreapta (excluzându-le pe cele naţionaliste) decât de stânga.
