3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe legătură există între John Major şi dosarul privatizărilor strategice

Ce legătură există între John Major şi dosarul privatizărilor strategice

Pe lângă unii miniştri de la Bucureşti, printre cei vizaţi să fie activaţi în acest sens era şi fostul premier britanic din anii ’90, conservatorul John Major.

Care este firul invizibil care leagă, de la Bucureşti la Londra şi Bruxelles, nume grele din conducerile politică şi financiară ale celor două capitale europene? Răspunsul poate fi găsit în notele de interceptare realizate de ofiţerii Serviciului Român de Informaţii în cadrul dosarului DIICOT privind privatizărilor strategice, în care foştii miniştri ai Economiei şi Comunicaţiilor – Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy – sunt judecaţi în prezent pentru trădare.

Din documentele studiate de România Liberă reiese că membrii reţelei interesate de preluare a unor societăţi strategice de stat au stabilit ca, pentru susţinerea consultantului Vadim Benyatov în faţa autorităţilor române, să fie implicaţi inclusiv John Major, fostul premier conservator al Marii Britanii din perioada 1990-1997, dar şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Problema s-a pus în aceşti termeni după ce Benyatov a fost pus sub acuzare, pentru spionaj, de procurorii DIICOT, în dosarul marilor privatizări.  SRI a aflat acest lucru în urma interceptării unor discuţii dintre consultantul străin, reprezentantul băncii londoneze Credite Suisse, şi, se pare, un alt oficial al instituţiei bancare, un oarecare Paul. Identitatea reală a acestuia nu este clară.

Documentele arată însă că misteriosul domn Paul este o piesă extrem de importantă. El însuşi susţinea că este în relaţii apropiate cu guvernatorul Mugur Isărescu, pe care intenţiona să îl contacteze pentru a-i obţine sprijinul. Din conversaţiile înregistrate de SRI mai rezultă că partenerii de la Londra ai aceluiaşi domn Paul sunt suficient de influenţi pentru a-l mobiliza în acţiunea de lobby pe John Major însuşi: „Toată chestia are, evident, o încărcătură politică. Desigur, facem tot ce putem. Poate Mark ţi-a precizat deja că încercăm să-l implicăm pe John Major, eu îl cunosc pe Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Centrale, şi intenţionez să îl sun. Este ridicol”, îi transmite Paul lui Benyatov, potrivit interceptărilor.

„Noi cu cine discutăm?”

Documentele studiate de RL mai scot la iveală modul în care afacerea privatizărilor strategice a fost pusă în şah de climatul politic agitat din România. Era perioada anilor 2006-2007, când între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni se căscase deja o falie adâncă. O discuţie dintre consultantul Vadim Benyatov Don şi superiorii săi de la Credite Suisse London, interceptată de SRI, arată că şi Benyatov şi şefii săi erau îngrijoraţi de efectele nocive ale luptei dintre palate asupra lobby-ului pornit pe lângă autorităţile de la Bucureşti. Deruta creată de conflictul dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu atinge apogeul când consultantul Vadim Beny­atov Don este arestat preventiv pentru acuzaţii de spionaj. Imediat după reţinere, consultantul îşi anunţă superiorii din capitala Marii Britanii. Din aceleaşi interceptări mai aflăm că reprezentanţii Credite Suisse intenţionează să facă lobby la nivelul cel mai înalt şi pentru eliberarea lui Benyatov. Cele mai multe convorbiri purtate de Vadim Benyatov în acea perioadă sunt cu acelaşi domn Paul.

Benyatov îi dă lui Paul şi instrucţiunile: „Bine. Pot spune două lucruri: chestia asta nu dispare de la sine şi necesită mai mult decât intervenţia ambasadorului. Trebuie rezolvat la nivel de UE. Tipii ăştia caută să învinovăţească pe cineva şi până când li se va spune că trebuie să se liniştească, vor continua cu procesul acesta”, susţine Benyatov într-o discuţie din noiembrie 2006. Dilemele celor doi sunt însă şi mai mari. Paul pune punctul pe „i”: „Problema este că premierul este persona non grata pentru preşedinte, iar preşedintele este persona non grata pentru premier. (…)”. Scenariile celor doi interlocutori se succed cu rapiditate în timpul convorbirii. În final, tot Paul vine cu soluţia finală: cheia poate fi la Macovei. Monica Macovei, ministrul de atunci al Justiţiei, a cărei credibilitate cei doi sperau să o speculeze în favoarea lor. Iată ce a interceptat SRI: „Deci întrebarea e cu cine să ne întâlnim. Preşedintele? Singura persoană cu care ne putem vedea şi cu care să nu-ţi creăm noi mai mult rău decât bine, este ministrul Justiţiei pentru că se pare că este apolitică şi foarte respectată”. Monica Macovei nu a putut fi contactată pentru a comenta discuţia Benyatov-Paul.  

Dosarul „strategic”

În investigaţiile privind privatizările strategice, procurorii DIICOT au trimis în instanţă un dosar în care Vadim Benyatov este acuzat de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, cu caracter transnaţional, şi de spionaj. Într-un alt dosar, bulgarul Stamen Stanchev, respectiv românii Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, angajaţi în diferite ministere, sunt judecaţi pentru obţinerea în mod ilegal a unor informaţii secrete referitoare la privatizarea unor societăţi strategice româneşti din domeniul energetic şi al comunicaţiilor. În aceste dosare, aflate pe rolul instanţei, mai sunt judecaţi şi Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, dar şi Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Tăriceanu. Anchetatorii au stabilit că demnitarii deveniseră două instrumente ale reţelei de spionaj care activa în România.

 

23 noiembrie 2006

„Este ministrul Justiţiei”

Vadim Benyatov tocmai fusese audiat de procurorii DIICOT, când are o nouă convorbire cu misteriosul interlocutor, Paul. Cei doi stabilesc că lobby-ul pentru scăparea lui Benyatov din dosarul penal trebuie făcut la cel mai înalt nivel diplomatic.

Benyatov: Bine. Pot spune două lucruri: chestia asta nu dispare de la sine şi necesită mai mult decât intervenţia ambasadorului. Trebuie rezolvat la nivel de UE. Tipii ăştia caută să învinovăţească pe cineva şi până când li se va spune că trebuie să se liniştească, vor continua cu procesul acesta.(…)

Paul: De asemenea, problema este că premierul este persoana non grata pentru preşedinte, iar preşedintele este persoana non grata pentru premier. Să presupunem că ne vom vedea cu ministrul de Finanţe pentru că, în mod normal, cu el să ne întâlnim, în calitate de instituţie financiară.

Benyatov: Exact.

Paul: Deci, întrebarea e cu cine să ne întâlnim. Preşedintele? Singura persoană cu care ne putem vedea şi cu care să nu-ţi creăm noi mai mult rău decât bine, este ministrul Justiţiei, pentru că se pare că este apolitică şi foarte respectată.

 

22 noiembrie 2006

Benyatov: „Sunt acuzat de spionaj. Sună foarte sexi”

La scurt timp după ce a fost ridicat de procurorii DIICOT, Vadim Benyatov a purtat o discuţie cu un anume Riad, despre situaţia sa de la acel moment. În discuţie mai apar numele lui Dorinel Mucea, adjunctul şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a bulgarului Stamen Stancev, consultant financiar, şi a lui Robert Neagoe, fost şef al Direcţiei Juridice de la OPSPI. Şi Mucea şi Stancev au fost arestaţi preventiv în acest dosar, în 2006, de către procurorii DIICOT.

Riad: Te-au interogat deja?

Benyatov: Nu, stau aici de şase ore. I-am văzut pe Mucea, pe Stamen şi pe Robert aici. Dar eu am fost lăsat ultimul.

Riad: Şi Stamen a fost interogat?

Benyatov: Da, o să aflu de ce vor să mă acuze atunci când voi intra la audieri, însă am înţeles că sunt acuzat de spionaj. Sună foarte sexi, însă nu mă amuză deloc în acest moment.

Riad: Eram cu Mucea când au venit să îl ridice.

Benyatov: Exact.

Riad: Mi-a spus să o şterg cât mai repede, deoarece aflase că urmau să vină după el. Aşa am şters-o, după care l-am sunat pe Mazuf Eliad (?) care, practic, i-a impulsionat pe cei de la Departamentul juridic (…)

Benyatov: Deci eşti la München?

Riad: Da, după ce a aflat Mazuf Eliad ce s-a întâmplat, a zis să numai stau mult acolo. Vor să mă scoată cu primul zbor.

Benyatov: Da, e o mişcare inteligentă. Nu are nici un rost să rişti.

Cele mai citite

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...
Ultima oră
Pe aceeași temă