18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCe influenţă are yuanul chinezesc asupra burselor europene

Ce influenţă are yuanul chinezesc asupra burselor europene

Bursele europene au deschis şedinţa de marţi în scădere, în ton cu bursele americane şi nipone, după după aprecierile de luni generate de decizia Chinei de a lăsa moneda naţională – yuanul – să se aprecieze, scrie NewsIn.

Astfel, după primele tranzacţii, FTSE-100, principalul indice al bursei din Londra, scădea cu 0,7%, la 5.260,06 puncte, indicele DAX, al bursei din Frankfurt, pierdea 0,3%, la 6.276,48 puncte, iar indicele parizian CAC 40 înregistra un declin de 0,8%, la 3.706,98 puncte.

În Japonia, bursa de la Tokyo a încheiat şedinţa de marţi în scădere, indicele Nikkei 225 pierzând 1,22%, la 10.112,89 puncte.

Pieţele americane au deschis şedinţa de luni în creştere destul de puternică după anunţul de liberalizare a cursului de schimb al yuanului, dar ulterior şi-au temperat pierderile, iar în final au închis şedinţa cu scăderi.

Astfel, indicele Dow Jones a încheiat şedinţa de tranzacţionare cu o pierdere de 0,08%, la 10.442,41 puncte. Indicele Nasdaq, dominat de titluri tehnologice a scăzut cu 0,90%, la 2.289,09 puncte, iar indicele S&P 500 a încheiat şedinţa de tranzacţionare cu un declin de 0,39%, la 1.113,20 puncte.

Şi la Bucureşti, majoritatea acţiunilor listate la bursă scădeau după prima jumătate de oră de tranzacţionare de marţi, pe fondul unui rulaj de 2,85 milioane lei (675.000 euro). Cea mai mare lichiditate o aveau acţiunile SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 764.000 lei, în condiţiile în care acţiunile se depreciau cu 1,44%, la 1,37 lei/titlu.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă