11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe i-au cerut victimele abuzurilor sexuale din Mexic Papei Francisc

Ce i-au cerut victimele abuzurilor sexuale din Mexic Papei Francisc

Militanţii şi victimele abuzurilor sexuale din Mexic au profitat de prima vizită a Papei Francisc în America Latină pentru a-i cere, joi, să întrerupă procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, atât timp cât nu s-a stabilit dacă a acoperit cazurile de pedofilie din Biserică, informează Mediafax.

De mai mulţi ani, asociaţiile mexicane îi reproşează lipsa de voinţă şi transparenţă lui Karol Wojtyla faţă de preoţii suspectaţi de pedofilie, între care fondatorul Legiunii lui Christos, mexicanul Marcial Maciel.

Fostul preot Alberto Athie, care a renunţat la sacerdoţiu în 2000 pentru a deveni unul dintre principalii denunţători ai preoţilor pedofili, a declarat pentru AFP că Francisc are puterea de a „întoarce această pagină neagră a Bisericii” şi de a acţiona pentru „adevărata sa reînnoire în lumea contemporană”.

Aceasta ar implica, potrivit militantului, o colaborare cu ONU, care a cerut pentru prima dată la 10 iulie explicaţii detaliate Vaticanului cu privire la abuzurile sexuale şi alte acte de violenţă împotriva copiilor în cadrul Bisericii catolice.

„Şi, apoi, vom cere explicit Papei Francisc să întrerupă canonizarea lui Ioan Paul al II-lea deoarece pontificatul său este (…) suspectat de delict împotriva drepturilor omului şi a integrităţii fizice şi morale a mii de copii”, a declarat el.

Alte asociaţii s-au alăturat acestei cereri, pe motivul că există suficiente elemente pentru a considera că Ioan Paul al II-lea l-a acoperit pe Marcial Maciel.

Papa Francisc a ajuns luni în Brazilia pentru primul său turneu internaţional pentru a prezida Zilele Mondiale ale Tineretului şi pentru a revitaliza Biserica Catolică în America Latină.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...

Macron apreciază decizia lui Biden de a lăsa Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune în Rusia

Președintele francez a spus că mișcarea a fost un răspuns la desfășurarea de soldați nord-coreeni Președintele francez Emmanuel Macron a salutat decizia președintelui american Joe...

Anvelope mixte versus anvelope de iarnă

Utilizarea unui set de anvelope tip all-season poate reduce considerabil costurile de exploatarea ale unei mașini, dar este bine să știți și care...
Ultima oră
Pe aceeași temă