Preşedintele a calificat drept inutil referendumul din Bucureşti: „Nu-i nevoie de nici un referendum, aici Parlamentul hotărăşte dacă sunt sectoare, dacă sunt şapte bugete, dacă sunt şapte primari într-un oraş”. Într-adevăr, modul actual de funcţionare a Capitalei este reglementat (nu ştiu de ce) prin Legea administraţiei publice locale, a cărei modificare e atributul Parlamentului. Asta nu înseamnă că nu este necesară consultarea prin referendum a celor interesaţi, adică a cetăţenilor Capitalei. Din moment ce se organizează referendumuri locale atunci când se divide o comună sau când se transformă în oraş, nu e firesc să se întâmple la fel când se modifică radical modul de administrare a unui oraş? La urma urmei, acesta e principiul subsidiarităţii: unei autorităţi centrale ar trebui să-i revină numai acele sarcini care nu pot fi îndeplinite în mod eficient la un nivel inferior sau local.
Să admitem că, deoarece Bucureştiul e capitala ţării, e bine ca deputaţii şi senatorii aleşi în colegiile din Turda, Dăbuleni şi Buhuşi să decidă asupra administrării sale. Dar tot nu înţeleg de ce ar fi inutil referendumul consultativ. Tot deputaţii şi senatorii erau îndrituiţi să decidă asupra legii electorale, respectiv asupra votului nominal. Şi totuşi, acelaşi preşedinte a simţit, în 2007, nevoia să convoace un referendum pe această temă.
Preşedintele ne explică de ce nu e bine de consultat electoratul: „Sigur că cetăţenii vor spune: «Nu! Vreau să am primar de sector». Foarte bine, cetăţeanul nu ştie ce e în spatele unei astfel de dorinţe a lui. Sunt şapte consilii, Bucureştiul are şapte bugete, Bucureştiul are foarte multe partide în consilii. (…) Bucureştenii nu realizează ce înseamnă şapte consilii într-un oraş, câte compromisuri face un primar pentru a administra bugetul”. Deci noi, bucureştenii, suntem simpatici, dar nu prea ştim cum stă treaba. Păi, de asta se face un referendum, cu o campanie premergătoare – ca să ni se explice, să fim informaţi despre felul în care stau lucrurile. Poporul e, în viziunea prezidenţială, când suveran, când niţel sărăcuţ cu duhul.
Cu toate astea, majoritatea PDL-PRM-PNG ne face hatârul de a ne băga în seamă şi acceptă să organizeze referendumul. A renunţat la farsa cu cele şapte întrebări şi a rămas la două, care, în principiu, acoperă cele mai sensibile modificări pe care le propune proiectul de lege. Proiectul Legii Capitalei are un principiu simplu: partidul învingător, care are majoritatea în Consiliu, va controla administrativ Bucureştiul şi tot bugetul oraşului. În subsidiar, se intenţionează trecerea de la votul proporţional consilieri la cel majoritar, în colegii uninominale. Aici avem o problemă, căci ar rezulta ca Bucureştiul să aibă o procedură de alegere a consilierilor diferită de a celorlalte oraşe şi comune.
Cele două întrebări la care s-a ajuns acum acoperă aceste teme. Numai că formularea e făcută tot în băşcălie, începând cu modul de interogare: „Vă doriţi ca…?”. Dorinţele fiecăruia sunt ceva abstract şi personal, pe când aici se cere un acord sau dezacord pentru o problemă concretă de interes public. Folclorul bucureştean a produs o mulţime de pilde legate de întâmplări în care peştişorul de aur e dispus să ne îndeplinească dorinţele (de obicei erau trei, acum ne mulţumim cu două).
Prima întrebare e formulată sub formă de şaradă: „Vă doriţi o Capitală cu şapte administraţii controlate de 217 consilieri aleşi pe liste de partid?”. Sunt amestecate aici trei predicate: numărul administraţiilor, cel al consilierilor şi modul de alegere. Ce să răspundă unul ca mine, care-şi doreşte o Capitală (a Olandei) cu patru administraţii controlate (asta fac consilierii?) de 205 consilieri, aleşi pe liste de bresle (a crescătorilor de panseluţe, a celor de lalele, a ălora cu ceasurile, vorba domnului preşedinte)? Serios vorbind, introducerea aici a cifrei (aparent exorbitante) a consilierilor are alt scop decât acela de a induce răspunsul negativ?
A doua întrebare („Vă doriţi ca şi consilierii generali să fie aleşi uninominal, asemenea primarilor de sector?”) e ceva mai normală, numai că asocierea cu primarii este inutilă şi derutantă (atribuţiile fiind atât de diferite). Nu se putea întreba pur şi simplu: „Sunteţi de acord cu alegerea consilierilor în colegii uninominale, în două tururi de scrutin?”. Credeţi că nu ar fi înţeles bucureştenii despre ce e vorba? Şi apoi, dacă majoritatea va răspunde afirmativ (sau negativ) la ambele întrebări, cum se va proceda? Se vor alege consilierii pe liste de partid uninominale?
Până la urmă, majoritatea PDL-PRM-PNG a rămas fidelă ideii de a organiza o farsă în loc de un referendum. Dacă ar fi dorit să procedeze cinstit, ar fi publicat un proiect de lege (până acum nu am văzut decât versiuni apocrife), ar fi organizat, aşa cum se cuvine, dezbateri pe marginea acestuia, după care ar fi întrebat electoratul, simplu, dacă este sau nu de acord cu respectivul proiect. Numai că, dacă ar fi procedat astfel, ar fi riscat să primească un răspuns clar.
Mircea Kivu, sociolog
