O expoziţie atipică adusă din Franţa, într-un spaţiu convenţional la Parlament, reuneşte peste 100 de artişti care fac ceva outsider art, artă brută sau artă singulară.
În plină vară, când de obicei galeriile sunt mai mult goale, s-a deschis o expoziţie atipică, cu un gen de pictură şi grafică foarte puţin cunoscut în România, prezentată de un cunoscut muzeu franţuzesc ce promovează manifestările neconvenţionale. Este vorba despre Muzeul Artei Brute din Lapalisse, conceput şi condus de un frumos nebun, Luis Marcel, foarte bine apreciat în Franţa şi în străinătate. Fondatorul muzeului a participat la vernisajul primei ediţii a Salonului Internaţional Outsider Art, realizat de pictorul Laurenţiu Dimişcă, deschis în Sala Constantin Brâncuşi de la Palatul Parlamentului.
Dimişcă a mai prezentat prin Fundaţia Outsider Art din România şi alte expoziţii de gen în ţară – la Cluj, la Piatra Neamţ şi la Centrul Apostu de la Bacău – , dar nu în Bucureşti, cu excepţia personalelor sale.
Turiştii străini, primii vizitatori
Expoziţia de la Palatul Parlamentului este diferită de cele organizate de obicei aici. În primul rând este foarte veselă, ca într-o continuă celebrare a bucuriei. Panotarea lucrărilor, realizată înainte cu câteva zile de vernisaj, a atras ea însăşi o serie de vizitatori din rândul turiştilor străini care tocmai vizitau Casa Poporului.
„Erau încântaţi pentru că nu numai că recunoşteau genul, dar recunoşteau artiştii, ştiau de Luis Marcel şi erau fericiţi că nu numai în Franţa se pot bucura de asemenea privilegiu”, a povestit pentru România liberă Marius Tiţa, critic de artă şi curator al expoziţiei. Luis Marcel este profesor de sculptura, expert în arta brută şi arta contemporană, fiind fondatorul „Galerie des 4 coins” şi al Muzeului L’Art en Marche din Lapalisse, din ultimul fiind expuse circa 80% din lucrările de la Parlament. De altfel, inclusiv Laurenţiu Dimişcă are lucrări în expoziţia permanentă a muzeului, iar o singură pictură semnată de el se vinde şi cu 10.000 de euro în străinătate.
La salon au fost aduse lucrări semnate de peste 100 de artişti din întreaga lume, dar şi români, care sunt reprezentativi pentru arta brută, arta singulară, arta vizionară, neuve invention, arta naivă, arta primitivă, noua figuraţie, arta în afara normelor, reunite sub conceptul outsider art.
De la terapie la artă
„În esenţă acest gen de pictură a pornit de la personale cu probleme psihice, care erau îndemnaţi de doctori să picteze, dar toată această poveste a evoluat”, explică Marius Tiţa. De altfel, termenul de artă brută este destul de cunoscut în străinătate, iar cel de „outsider art” a fost patentat de criticul Roger Cardinal în 1972 ca un sinonim la stilul creat de Jean Dubuffet, o artă din afara barierelor culturale oficiale. „Este o artă fără norme, în afara canoanelor impuse de şcoala tradiţională, pe mai multe tendinţe, de la cea naivă şi primitivă, la arta populară şi altele”, explică Tiţa.
Laurenţiu Dimişcă este doctorand pe acest domeniu, având în pregătire o teză dedicată artei brute. El însuşi lucrează astfel, stilul său fiind încadrat în „noua figuraţie artistică” şi este puternic susţinut de Luis Marcel, mentor al curentului. Luis Marcel i-a încredinţat lui Dimişcă în anii trecuţi o bună parte din colecţia sa, „Vineyard and Wines” pentru a o prezentat şi în România sub numele „Vii şi vinuri”. Pictorul Dimişcă, născut la Piatra Neamţ, a studiat pictura şi alte tehnici la Cluj (fresca, icoana, vitraliile), iar lucrările sale combină aceste cunoştinţe în culori îndrăzneţe, simboluri narative puternice, manipulând suprafeţele pe care spune poveşti.
De altfel, la vernisajul Salonului, Laurenţiu Dimişcă a prezentat împreună cu designerul Andreea Sultan o colecţie de haine inspirate de arta sa. „M Sultan Fashion” propune o serie de imprimeuri cu imagini din picturile lui Dimişcă, iar toate cămăşile, rochiţele, cravatele aduse spre vânzare s-au topit pur şi simplu.
De menţionat că în cadrul vernisajului s-a lansat un număr al revistei AnticArt, realizat de Dorin Mihalache, dedicat Salonului Outsider Art şi acestui gen de artă. Expoziţia va fi deschisă până la 19 august.
Luis Marcel a fost încântat de reacţia publicului, fapt ce l-a determinat să promită deja că intenţionează ca anul viitor să organizeze la noi o lună dedicată artei brute şi artei singulare cu lucrări strânse din toată lumea. Îşi propune, totodată, să organizeze conferinţe şi seminarii, plus proiecţii de filme, pentru a explica şi prezenta publicului românesc acest gen de artă.