Mecanismul de Cooperare și Verificare va fi ridicat atunci când Comisia Europeană va avea „toate garanțiile“ că sistemul funcționează „și azi, și mâine“ și după înlăturarea MCV, a precizat Angela Filote, șefa reprezentanței CE la București.
Aceasta a admis, într-un interviu pentru Realitatea TV, că nimeni nu și-a imaginat că mecanismul va fi aplicat atât de mult. „Cred că am dat dovadă cu toții de naivitate, pentru că am crezut că în câțiva ani se rezolvă lucrurile“, a precizat Filote. Potrivit acesteia, principalele semne de îngrijorare ale oficialilor europeni sunt legate de sustenabilitatea și ireversibilitatea reformelor întreprinse de România în domeniul justiției și luptei anticorupție.
Șefa reprezentanței CE la București a amintit că preşedintele Comisiei Europene şi-a exprimat dorinţa ca MCV să fie ridicat în intervalul mandatului său de cinci ani, dar a precizat că cea mai bună dovadă a succesului MCV va fi atunci când corupţia va deveni inacceptabilă social, iar cetăţeanul se va opune şi revolta împotriva corupţiei, ceea ce nu este cazul în prezent.
În urmă cu câteva săptămâni, premierul Victor Ponta spunea că un mecanism aplicat doar pentru România și Bulgaria este depășit de situația actuală și că ar trebui creat un mecanism european „pentru toată lumea“.