5.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialCe crede Jeffrey Franks despre una din iniţiativele Guvernului

Ce crede Jeffrey Franks despre una din iniţiativele Guvernului

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, într-un interviu acordat Agenţiei NewsIn, că dacă Guvernul consideră necesară înfiinţarea unui minister pentru absorbţia fondurilor europene, atunci „să-i dea drumul”.

„Nu cred că va fi nevoie ca Bruxelles-ul să aprobe înfiinţarea unui minister pentru absorbţia fondurilor europene şi sincer cred că vor saluta o astfel de iniţiativă. Unele ţări au înfiinţat ministere pentru gestionarea fondurilor europene, altele nu. Există ţări din ambele categorii care au avut succes. Dacă aceasta este calea pe care România vrea să o urmeze este în regulă, nu contează ce structură va fi, ci contează rezultatele obţinute. Sfatul meu pentru Guvernul României: Faceţi tot ce este nevoie, dacă e nevoie de un minister, daţi-i drumul!”, a spus Franks.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat săptămâna trecută că ministerul pentru fondurile europene va fi înfiinţat la toamnă, când îşi reia activitatea Parlamentul, iar el deja ştie cine va fi deţinătorul portofoliului, fiind un om „credibil la Bruxelles”, convenit deja cu premierul, informează NewsIn.

Întrebat dacă noul minister pentru fonduri europene va mai fi înfiinţat, Traian Băsescu a răspuns că în mod „categoric” acesta va exista, fiind un obiectiv asumat în relaţia cu UE, însă nu a dorit iniţial să spună cine va deţine portofoliul. „N-are relevanţă numele, va stabili premierul, coaliţia, cine, dar structura se va crea”, a spus şeful statului, precizând că trebuie să fie „un om credibil la Bruxelles”.

Ulterior, Traian Băsescu a recunoscut că persoana a fost deja decisă în discuţia cu premierul Emil Boc. „Nu fac un secret din a vă spune că ştiu cine va fi. E convenit cu premierul. Va fi la momentul la care Parlamentul este aici”, a precizat preşedintele.

Cât priveşte noul minister, preşedintele a subliniat că nu va avea un rol de administrare, deci nu va avea responsabilitate asupra autorităţilor de management care vor rămâne la nivelul celorlalte ministere, ci va reprezenta o structură de control. Astfel, a explicat preşedintele, vor fi puse sub o singură structură toate autorităţile de control.

Cele mai citite

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă