1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe cred în realitate liderii PSD despre iniţiativa 1 Mai fără mici...

Ce cred în realitate liderii PSD despre iniţiativa 1 Mai fără mici şi bere

„PSD luptă pentru drep­tul românilor la muncă, împotriva şomajului şi împotriva Guvernului, care transferă costurile crizei pe umerii oamenilor simpli”, a fost mesajul partidului, care s-a hotărât în acest an să renunţe la celebrele petreceri cu mici şi bere. Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social-Democrat a stabilit că fiecare filială din ţară va trebui să organizeze „un miting în piaţa centrală din oraş, însoţit sau nu de un marş de protest în faţa prefecturilor, unde se va aborda o atitudine serioasă, gravă, dinamică, marcată de importanţa evenimentului şi de importanţa socială gravă a situaţiei”, potrivit Mediafax.

Totuşi, nu toată conducerea PSD este dispusă să abandoneze obiceiurile dobândite în ultimii ani. Un reporter al României Libere a pretins că reprezintă or­ga­nizaţia PSD din Babadag, care s-a pregătit deja pentru o petrecere cu mici şi bere de 1 Mai. Falsul pesedist a aflat târziu de hotărârea colegilor săi de la centru şi, confuz fiind, i-a sunat pe liderii partidului, pentru a-i întreba dacă trebuie să anuleze sindrofia în favoarea unui miting de protest.

Reacţiile PSD-iştilor de frunte au fost diferite. Deputatul Bogdan Niculescu-Duvăz a re­comandat ca petrecerea să fie dată doar după mitingul de protest, într-un cadru mai restrâns. „Era o idee ca pe 1 Mai să facem un fel de marş, în care să afişăm şi nişte sloganuri protestatare, dar după aia se termină tot cu mici şi bere. În faţa parcului sau în faţa primăriei, unde vă du­ceţi voi, vă strângeţi, daţi o tură prin cen­tru, ca să vă vadă lumea, afi­şaţi două-trei bannere sau ceva în care spuneţi: «Ne-aţi luat pensiile», «Ne luaţi salariile» şi tot aşa, după care mergeţi la bere.”

Preşedintele organizaţiei de tineret, Nicolae Bănicioiu, ne-a oferit un compromis între regulile impuse de partid şi dorinţa poporului. „Nu puteţi să le faceţi pe amândouă? Faceţi-le pe amândouă, să nu daţi peste cap toată organizarea.”

Zgonea: „Nu suntem de acord cu petrecerile”

Doar vicepreşedintele Valeriu Zgo­nea a fost categoric împotriva micilor şi a berii, care, pe fondul crizei economice, ar afecta demnitatea electoratului sărac. „Să nu faci mici şi bere, că nu ai voie. Faceţi aşa, un din ăla, cu fluiere în gură, cu nu ştiu ce, timp de 20-30 de minute, după care puteţi să vă întoarceţi undeva, pentru un şpriţ şi o bere. Chiar nu suntem de acord cu petreceri, că e o perioadă nasoală, sunt peste un milion de şomeri. Sunt foarte mulţi oameni amărâţi, Guvernul vrea să dea iar afară. Şi cum să faci? Să-i chemi pe toţi şomerii să le dai un mic şi o bere? Omul sărac simte umilinţa imediat.”  În fine, un alt vicepreşedinte, Constantin Niţă, a preferat să nu se bage în treburile unei organizaţii locale. Potrivit acestuia, fiecare filială are dreptul de a decide calea pe care o alege. „Vă rog să vorbiţi cu preşedintele organizaţiei locale, pentru că eu nu pot să îmi permit să dau sfaturi colegilor de la Tulcea. Principiul autonomiei în partid funcţionează foarte bine.”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu s-a arătat interesat de faptul că unii dintre colegii săi nu sunt dispuşi să asculte hotărârile partidului pe care îl conduce. „Când avem un milion de şomeri, nu cred că e nimic de sărbătorit, ci dimpotrivă, de protestat. Eu asta voi face, nu voi merge la nici un mic şi bere, voi merge să protestez împotriva şomajului. În rest, suntem o ţară liberă, fiecare face ce vrea. Eu sunt responsabil pentru ce fac eu”, a precizat liderul social-democrat.  ­

Cele mai citite

Kit complet pentru unghii: ce include și cum să îl folosești corect

Care este soluția ideală pentru a face acasă manichiuri profesionale, fără a investi în vizitele constante la salon? Cu siguranță un kit complet pentru...

Black Friday 2024 nu s-a terminat pe Notino.ro: Pe 29 noiembrie sunt cele mai tari oferte!

Campania de Black Friday continuă pe Notino.ro, iar clienții au ocazia să se bucure de reduceri prelungite pe toată durata lunii noiembrie. Pe 29...

Cristi Chivu revine pe teren pentru Ajax într-un meci al legendelor împotriva lui Real Madrid!

Cristi Chivu a fost protagonistul unui moment special pe "Johan Cruijff Arena", participând la un meci al legendelor organizat de Ajax Amsterdam cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă