Un sondaj realizat de ziarul Gândul cere cititorilor să evalueze prestația lui Klaus Iohannis la o sută de zile de mandat. Sondajul arată o majoritate de 52 la sută care o găsesc slabă și foarte slabă, restul de trei răspunsuri (foarte bună, bună și satisfăcătoare) înghesuindu-se în 48 la sută. Desigur, sondajul, deși cu o bună participare (au răspuns circa zece mii de utilizatori) nu este reprezentativ, avînd de a face cu ceea ce se numește un eșantion autoselectat. Rezultatul e însă elocvent pentru populația de cititori ai acestui site popular, unde un sondaj similar toamna trecută a avut constant o majoritate în favoarea lui Klaus Iohannis, față de Victor Ponta și alți contracandidați. Asta e părerea acestora astăzi despre președintele pe care l-au ales.
Profilul unei președinții este în general just după 100 de zile, chiar dacă un președinte are un contract explicit pe o sută de zile, cum avea Emil Constantinescu, după model american, sau nu are. La suta de zile a lui Constantinescu (că Iliescu ne arătase ce poate mai devreme chiar, transformînd Frontul în partid) deja îi răspunsese lui CTP că pe el îl aleseseră atâția români încât își putea permite să aleagă pe oamenii săi fără nici un criteriu de valoare, chiar pe bază de nepotism, cum îi reproșase CTP. În culmea conflictului iugoslav, EC ținea sfat cu un grup promovat pe astfel de criterii, denumit generic ”băieții”- Dan Petre, Dorin Marian și Cătălin Harnagea, o rară colecție de nulități care urmau ulterior să fie întreținuți de oligarhi din cei mai dubioși, când nu șomau, și care și azi când nu dau cu subsemnatul pe la organe pledează pe la Antena 3 sau ambasade să se mai ușureze nițel lupta anticorupție. În prima sa sută de zile, Băsescu deja vorbea despre el însuși la persoana a treia, o instala pe Udrea ca șefă a lui Pleșu și Weber și găsea în servicii zona de elecție din care urma să reformeze societatea. Cum începe e în general cam cum se termină, indiferent ce e la mijloc, chit că după părerea mea de om care i-a cunoscut rezonabil pe amândoi, și EC și TB nu erau oameni necinstiți, sunt patrioți peste medie și au avut intenții bune. Dar deși amândoi cu mandat uriaș și clar de la popor să schimbe România, să opună partidelor nereprezentative un mecanism pe bază de merit la care societatea să participe, să le oblige să evolueze, aveau de fapt mult mai mult în comun cu partidele care îi produseseră decât cu asemenea aspirații radicale. Vituperările lor anti-partide, zgomotoase de altfel, nu au reușit niciodată să treacă de limita ipocriziei: de ce să se fi simțit PNȚcd să devină un partid modern sau să creeze o administrație bazată pe merit când exemplele oferite de președinție erau Petre, Marian și Costin Georgescu. De ce să se lase PDL scos de Băsescu din zona sa de cadre feseniste când Zeus însuși promova pe Udrea, EBA, Anastase și o pletoră de ofițeri acoperiți. Partidele au strâns din dinți și au spus că ăsta e prețul plătit pentru alegerea directă a președintelui- ceva populism de bună guvernare, discursuri cu România ”altfel”, bine făcută sau reformistă, pentru acoperire având Academia veșnic complezentă să binecuvânteze orice pseudoproiect – de la programul economic al academicianului Postolache, care a produs capitalismul de cumetrie, la regionalizarea lui Liviu Dragnea. Diviziunea muncii a fost ca președintele să rămână popular cât se poate mai mult prefăcîndu-se că e altfel și partidele să facă ce era de făcut, asumând costurile de imagine, dar finalmente protejate de el.
L-am intervievat lunea trecută la Tallin pe Mart Laar, primul ministru care a făcut din Estonia tranziția de cel mai mare succes din lume, azi președintele Băncii centrale. Laar a dat sfaturi și Georgiei și Ucrainei după aceea, dar numai Georgia a reușit să urmeze ceva din exemplul estonian. La întrebarea mea de ce cîștigătorii primei revoluții portocalii din Ucraina nu au reușit să reformeze țara, Laar mi-a răspuns ”Pentru că Iușcenko a fost întotdeauna temător, prea temător. I-am spus de mai multe ori că dacă nu reușește să instituie un sistem pe bază de merit, că asta e cheia, vor câștiga rușii, dar el vedea riscuri prea mari. Riscul să o faci există, dar cu cât o faci mai repede e mai mic și șansele de reușită sunt mai mari, cu cît o faci mai târziu riști să nu mai poți să o faci. Ucrainenii au făcut singuri treaba rușilor”.
Astăzi, când partidele sunt chemate la Cotroceni să discute cu Klaus Iohannis subiectul fundamental al finanțării partidelor politice, e cazul să ne întrebăm dacă noi am reușit să intrăm pe o altă cale măcar de data asta, sau suntem tot în vechiul joc ipocrit în care președintele joacă teatru pentru popor, dar reprezintă de fapt tot partidele? Nu aprob pe cei care au folosit aniversarea de o sută de zile să îi dea sfaturi lui Iohannis să suspende parlamentul, și cred că președintele are dreptate să refuze să joace rolul opoziției. O suspendare parlamentară acum ar produce un parlament la fel, că nu există nici un motiv ca alt fel de oameni să fie puși pe liste de aceste partide, iar președintele actual a învățat just că până să construiești reguli noi cele vechi- Constituția în primul rînd- sunt stâlpii de rezistență ai statului de drept. Promisiunea esențială a lui Iohannis, că nu se va amesteca în justiție, pare de asemenea respectată până acum, și nu am fi avut căderile astea spectaculoase din toate partidele dacă ar fi câștigat Victor Ponta. De asta votanții de turul doi au avut dreptate, să își dea lor zece pentru civism și lui măcar notă de trecere la o sută de zile, că nu e puțin lucru.
Dar, fără a subestima valoarea neamestecului în justiție, adică a ceea ce nu face președintele, asta nu e suficient pentru a crea cercul virtuos, intrarea pe o nouă cale, pentru care cineva- în primul rînd președintele- ar trebui să facă ceva. Să nu uităm că dl. George Scutaru, consilierul prezidențial pentru securitate, care s-a prezentat la Angela Merkel și Jean Claude Juncker cu șeful său, a fost trimis în judecată recent pentru o schemă banală de finanțare a partidelor în județul Buzău. Dl. Scutaru fusese pe lista neagră a României curate, pentru susținerea unui proiect legislativ anti-ANI, ca atare la primele zvonuri că va ocupa această mare funcție, responsabil cu noua strategie de securitate a României, încă din noiembrie trecut, eu am trimis un email alertînd asupra situației, la care am primit un răspuns cum că nu era chiar așa. Inutil. Dar trebuie spus că nimeni nu ajunge din greșeală pe lista neagră. Eu nu știam și nu știu nici azi ce comisioane lua dl Scutaru pentru partid din contractele publice, tot așa cum nu știam de implicarea dnei Andronescu în afacerea Microsoft când am pus-o pe lista neagră că voia să distrugă DNA. Politicienii ajung pe lista neagră după o foarte atentă selecție a ziariștilor și juriștilor ARC care constă în fond din răspunsul la întrebarea: e acela de listă neagră sau nu? Și pe urmă de abia: pentru ce avem dovezi suficiente să îl punem pe negru? Zilele astea, când mulți din cei de pe vechile mele liste negre intră în pușcărie sau sunt pe drum, pentru lucruri care sunt a zecea parte din ce au făcut ei ilegal sau imoral. Al doilea lucru important de semnalat în cazul dlui Scutaru e că prezența sa pe lista neagră nu l-a oprit să fie numit consilier prezidențial plin. Ar fi poate de înțeles dacă el ar fi fost capabil să facă o strategie de siguranță națională, dar oricine îi citea CVul (aici) vedea că omul se pregătise la Colegiul Național de informații și prin seminare pentru parlamentari, deci greu ar fi putut superviza un proiect intelectual de asemenea anvergură, în condițiile în care destui tineri români –unii mai puțin tineri deja- au doctorate în relații internaționale și studii strategice din țări NATO. E adevărat însă că aceia și-au făcut studiile singuri, nu sub controlul serviciilor, nu sunt șantajabili de nimeni și nimic și ar putea scrie strategia în engleză, nu în română, dacă vreodată li s-ar cere ajutorul- nu s-a întîmplat pînă în prezent.
Partidele care se duc la consultări la Cotroceni au multe pe conștiință, între altele și că au scos din Parlament ca produs final această lege a finanțării partidelor nici măcar armonizată cu cadrul legislativ precedent – nu știu de ce își mai ia banii Consiliul Legislativ ca să avem mereu la promulgare asemenea subproduse. Cu orice ocazie, mai ales PSD, își adăpostesc oamenii de justiție și e din ce în ce mai clar că de ani de zile finanțarea lor are o parte transparentă și una netransparentă, de pe urma căreia au beneficiat toate campaniile, probabil și cea a lui KJ din toamna trecută. O discuție pe bune cu partidele astea ar trebui de fapt să sune așa: știu și știți și voi foarte bine cum finanțăm campaniile, dar acest lucru e între timp de domeniul trecutului. Sfatul meu e să îndepărtați din toate pozițiile pe toți cei implicați în trecut în mecanismele de finanțare, de la trezorier la oricine a încasat un comision și l-a transmis mai departe, să deschideți larg ușa partidelor pentru noi membri, cum vreți voi- puteți lua companii de head-hunting dacă altfel nu știți cum- pentru a aduce oameni complet noi și competenți pe viitor, ceea ce vă va proteja de destabilizări din partea organelor de justiție, și să vă angajați aici și în fața publicului că nici o poziție publică pe viitor, în afara celor de secretari de stat și miniștri, nu va mai fi ocupată decât prin concursuri pe merit, că nici un ocupant al acestor poziții astfel numit nu va mai fi schimbat după alegeri, astfel că nimeni nu va mai datora partidului asemenea poziții și nu va mai colecta pentru el din contractele publice. Indiferent de forma de finanțare, cîtă vreme se poate fura din pozițiile publice și pot fi numiți în orice poziții oameni de partid statul nostru nu se va dezvolta și va rămâne ceea ce este, o vastă piramidă de extragere a resurselor publice și dirijare a lor preferențială, dar asta trebuie schimbat de către oamenii politici, nu de către DNA. Împreună, președinte și partide, ar trebui să ne angajăm să facem trei lucruri:
– Concursuri integral pe merit, cu jurii deschise comunităților profesionale, pentru orice poziție sub nivelul de secretar de stat, cu eliminarea numirilor de partid din consiliile de administrație ale companiilor publice. Crearea unui Birou de Resurse Umane pentru sectorul public, veche promisiune făcută Comisiei Europene și Băncii Mondiale, niciodată onorată. Cum scrie în programul prezidențial, ”Ca Președinte al României, îmi voi asuma de asemenea filtrarea, pe criterii de profesionalism, integritate și în cel mai transparent mod posibil, a numirilor în toate pozițiile oficiale ale statului unde Constituția oferă astfel de atribuții președintelui”.
– Publicarea integrală a cheltuielilor publice, de la suma de cinci sute RON în sus (online expense tracking system), astfel încât orice contribuabil să ne poată verifica (ne-am mai angajat și semnat, deci nu facem decât să ținem o veche promisiune). Cum scrie în programul prezidențial: ”Ca Președinte al României, voi urmări proactiv ca și celelalte angajamente ale României care au un impact asupra bunei guvernări, de exemplu transparența finanțării politice, a cheltuielilor statului și oferirea de servicii electronice pentru cetățeni prin platforma OGP (Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă) să fie puse în practică. Chiar dacă guvernul este cel responsabil direct de implementarea acestor politici și angajamente, președintele va urmări și informa publicul permanent asupra stadiului realizării acestor obiective”.
– Cooperarea între partide pentru adoptarea unor reguli care să reducă arbitrariul cheltuirii banului public. Așa cum stă scris în programul prezidențial ”Trebuie să avem reguli stricte asupra cheltuirii banului public și un plan pe 10 ani de alocare a fondurilor care să facă imposibile alocările clientelare din bugetul statului”. E poate cazul ca împreună cu societatea civilă și organismele financiare internaționale partenere să cooperăm la realizarea acestui plan.
– Publicarea integrală, voluntară, a donațiilor, datoriilor, împrumuturilor și cheltuielilor de partid sau per candidat în timp real (la maxim o săptămână după efectuarea lor), online, indiferent de termenul cerut de lege sau de forma legii adoptate, că respectăm legea pentru că ne respectăm electoratul, nu de frica amenzilor.
Dacă partidele acceptă acest demers, președintele poate da exemplu direct, așa cum e scris în programul prezidențial ”Președinția României va da un exemplu celorlalte instituții ale statului printr-o organizare administrativă care va scoate în evidență selectarea personalului pe criterii de competențe profesionale, stimularea performanței, managementul profesionist al resurselor umane”. Ceea ce nu a existat când a fost numit George Scutaru, adică un mecanism care să îl caute dacă a fost sau nu pe lista neagră, sau ce CVuri pe zona de Securitate există, va fi creat de acum înainte. Cu alte cuvinte, președintele nu ar cere partidelor decît să facă exact ce va face el însuși – și prin asta lucrurile nu ar fi ca până acum, un alt exercițiu de ipocrizie, ci un pas decisiv spre România lucrului bine făcut.
Așa ar putea grăi Klaus Iohannis. Între timp, mulțumesc lui Dumnezeu că s-a anulat o întâlnire la Cambridge pe care o aveam cu studenți și absolvenți români vinerea trecută, pentru că dacă mă întrebau unde s-au dus toate CV-urile de Harvard și Oxbridge forwardate președintelui din decembrie încoace, sau dacă un doctor în relații internaționale din Top 50 QS poate vreodată aspira la funcția lui George Scutaru sau la mai mult decât la a fi intern aș cam fi dat din colț în colț. Noroc cu vacanța de Paște că am mai câștigat un pic de timp. Cu ce rezultat, rămâne de văzut.
Post scriptum 1. Toate citatele sunt de pe paginile 20-21 ale programului prezidențial, pe care îl puteți consulta aici, ca și în multe alte locuri.
Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
