2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialCAZUL JAPONEZEI UCISE: Criminalul a AJUNS în faţa magistraţilor

CAZUL JAPONEZEI UCISE: Criminalul a AJUNS în faţa magistraţilor

Vineri începe procesul criminalului japonezei. Bărbatul acuzat de uciderea tinerei studente venită să predea japoneza la Craiova apare în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, transmite Realitatea TV.

De acest caz sunt interesate şi mai multe televiziuni din Japonia, care solicită să filmeze procesul. Pe lângă uciderea tinerei, Nicolae Vlad mai este acuzat de alte două crime şi şapte violuri, dar şi de alte infracţiuni cu violenţă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai 2010 – august 2012, inculpatul Vlad Nicolae a comis mai multe infracţiuni de violenţă pe raza judeţului Ilfov (în localitatea Baloteşti), precum şi în Bucureşti.

Astfel, în seara zilei de 15 august 2012, în jurul orei 20.30, în incinta Aeroportului internaţional „Henri Coandă”, victima M.Y. (cetăţean japonez, care venea de la Tokio şi intenţiona să ajungă la Craiova) a fost abordată de către inculpatul Nicolae Vlad, care a determinat-o să-i accepte „ajutorul” pentru a ajunge la Gara de Nord, de unde aceasta ar fi trebuit să ia un tren către Craiova.

Citeşte şi Criminalul STUDENTEI JAPONEZE, în faţa instanţei

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că inculpatul Vlad Nicolae, deşi neşcolarizat, are cunoştinţe minimale de limba engleză. În acest context, inculpatul a convins-o pe victimă să urce într-un taxi parcat în afara aeroportului, în apropiere de DN1, spunându-i că o va duce la o gară, însă a cerut şoferului să meargă în direcţia opusă Bucureşti-ului, către Baloteşti, iar imediat după localitatea Otopeni, în zona pădurii, i-a cerut să oprească taxi-ul, după care au coborât.

În momentele ulterioare, inculpatul a tras-o cu forţa pe victimă în pădurea care mărgineşte drumul public, unde, prin exercitarea de violenţe, a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, după care a ucis-o prin comprimare toracică şi prin strangulare (comprimare cervicală), acoperind, apoi, cadavrul cu vegetaţie (frunze uscate), pentru a îngreuna descoperirea acestuia.

Totodată, la o distanţă relativ mică de locul unde ucisese victima, inculpatul a deschis, prin forţare, geamantanul acesteia din care a luat un telefon mobil, o cameră foto, un laptop, precum şi banii pe care victima i-a avut asupra sa.

Concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză au relevat faptul că moartea victimei M.Y. a fost violentă; aceasta a fost cauzată de o asfixie mecanică, prin comprimare buco – cervico – toracală.

Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu corp dur, comprimare cu corp dur (posibil cu mâna), cât şi posibil prin comprimare între două corpuri/planuri dure, prin comprimare între arcadele dentare şi mecanism de sucţiune (mărcile muşcate umane situate infra-clavicular dreapta şi braţ stâng).

Între leziunile tanato-generatoare de comprimare buco-cervico-toracală şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

De asemenea, rechizitoriul întocmit de procurori a mai relevat şi alte fapte de mare violenţă săvârşite de inculpat

Astfel, în perioada mai-iulie 2010, inculpatul Nicolae Vlad, în mod repetat, a pătruns fără drept în locuinţa victimei P.S. (persoană în vârstă, imobilizată la pat), care locuia singură, într-o casă aflată într-o stare avansată de degradare din localitatea Baloteşti, după care, prin exercitarea de violenţe, a întreţinut cu aceasta acte sexuale anormale.

Cele mai citite

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...
Ultima oră
Pe aceeași temă