Un taximetrist a fost înjunghiat, duminică dimineaţă, în centrul oraşului Constanţa, de un bărbat, care, ulterior, s-a ascuns într-un bar și s-a înjunghiat pe sine mortal, informează Mediafax.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 9.00, la intersecţia bulevardului Tomis cu strada Tudor Vladimirescu, în zona Capitol, când un bărbat a atacat un taximetrist, provocându-i răni la gât şi braţ, potrivit primelor date ale anchetatorilor.
El a fugit apoi şi, după ce a încercat să se refugieze într-o locuinţă, fiind însă alungat de către proprietari, s-a ascuns într-un bar de pe bulevardul Tomis.
La scurt timp după producerea incidentului, un ofiţer din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, maiorul Bogdan Davidencu, în timp ce se deplasa de la sediul unităţii către domiciliu, a observat taximetrul cu ambele portiere deschise, iar lângă maşină pe şoferul rănit la gât. De asemenea, el a văzut şi un bărbat care fugea pe strada Tudor Vladimirescu.
Ofiţerul a anunţat Serviciul de Ambulanţă, taximetristul fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru tratament de specialitate.
De asemenea, a fost alertată şi capacitatea operaţională de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, iar militarii şi poliţiştii ajunşi la locul incidentului au început să verifice zona.
În urma discuţiilor purtate cu mai multe persoane care se aflau pe stradă s-a constatat că agresorul a intrat în localul Burbon, rămânând în clădire, având asupra sa un cuţit luat din barul localului.
Martorii spun că bărbatul s-ar fi automutilat, provocându-şi tăieturi la antebraţe şi piept, dar a fost imobilizat în urma unei intervenţii în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor.
După ce a primit ajutor medical de la echipajul SMURD, agresorul a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Poliţiştii continuă investigaţiile pentru a stabili identitatea agresorului şi ce a provocat incidentul.