11.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialCăutarea planorului și pilotului dispărut a fost EXTINSĂ

Căutarea planorului și pilotului dispărut a fost EXTINSĂ

Operaţiunile de căutare a planorului dispărut de cinci zile au fost extinse luni şi în Harghita, Covasna şi Bacău. Pilotul Mircea Crăciun este căutat cu peste 1.350 de pompieri, jandarmi, salvamontişti, poliţişti, voluntari, 11 aeronave şi două drone care vor fi ridicate în zone greu accesibile, potrivit Mediafax.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), acţiunile de căutare a pilotului planorului dispărut în 6 august continuă atât în judeţele Braşov, Prahova, Buzău, Argeş, Dâmboviţa şi Sibiu, cât şi în Harghita, Covasna şi Bacău.

Citește și: Planorul dispărut este căutat şi azi. Desfășurări impresionante de forțe în mai multe judeţe

Printre traseele de căutare stabilite pentru luni a fost inclusă şi zona Poiana Ţapului, Valea Sipa, unde, duminică seara, a fost primită informaţia din partea unor voluntari că ar fi fost observate posibile resturi care ar putea aparţine planorului căutat. Primele căutări în zona respectivă s-au efectuat până duminică noapte, fiind reluate luni.

Peste 1.350 de pompieri, jandarmi, salvamontişti, poliţişti, militari, pădurari şi voluntari ai serviciilor pentru situaţii de urgenţă participă la căutări, cu 218 vehicule, şenilate şi autospeciale de teren.

De asemenea, pilotul Mircea Crăciun este căutat cu 11 aeronave, dintre care şapte elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale şi patru avioane ale Aeroclubului României.

Luni vor fi ridicate şi două drone pentru căutările în zonele foarte greu accesibile, a precizat MAI.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a spus că, după primirea unor fotografii de la un cetăţean în care apare un planor înaintea dispariţiei celui căutat încă de joi, au fost lansate câteva trasee de căutare şi în zona Braşovului, arătând că, din informaţiile pe care le are, „nu putea fi decât acest planor”.

Secretarul de stat a precizat că s-a făcut o analiză, de către experţii meteo, la Centrul de analiză şi comandă integrată de la Ministerul de Interne şi s-a analizat vremea exact cum a fost în ziua respectivă şi s-au făcut anumite trasee ipotetice după cum a evoluat vremea şi ce influenţă ar fi putut avea asupra zborului planorului. Arafat a spus că s-a întâlnit, duminică, şi cu fiul pilotului, iar acesta i-a spus că traseele urmărite în prezent sunt cele pe care tatăl său le practica în mod frecvent.

De asemenea, o echipă de poliţişti din Vama Buzăului a stat de vorbă cu nişte ciobani care au dat nişte indicaţii despre ce au văzut şi prin urmare se fac verificări şi în acea zonă.

„Nimeni nu ştie momentul în care planorul a căzut. Acest lucru nimeni nu-l ştie. Poate să fie în primele minute, poate să fie după câteva ore. Poate să fie şi în zona aceasta sau la câteva sute de kilometri, aşa că toate ipotezele care sunt se iau la verificat. Nu lăsăm nicio ipoteză neverificată”, a mai spus Arafat.

Mircea Crăciun, care a dispărut cu planorul în 6 august, după ce şi-a luat zborul din Masivul Postăvarul, este considerat cel mai bun pilot de planor de distanţă din România, el pregătindu-se pentru a atinge un record mondial de 1.000 de kilometri în zbor liber.

Planorul cu care a zburat îl închiriase de la o firmă din străinătate şi îl testa pentru prima dată după asamblare, iar Aeroclubul Braşov l-a ajutat să se înalţe pentru a-şi lua zborul din Masivul Postăvarul.

Joi, comandantul Aeroclubului Braşov, Stelian Cojocaru, afirma că atunci când a fost tractat de pe Aerodromul Ghimbav, pilotul Mircea Crăciun a spus că intenţionează să zboare aproximativ două-trei ore, fiind vorba despre un zbor de „verificare după asamblare”, potrivit unui comunicat al ROMATSA.

Tot joi, procurori ai Parchetului Curții de Apel Braşov s-au sesizat din oficiu, pe rolul acestei unităţi constituindu-se un dosar penal cu privire la faptul că în aceeaşi zi planorul, care a decolat fără un plan de zbor la ora 12.30, a dispărut, iar pilotul, singura persoană aflată la bord, nu a mai contactat reprezentanţii Aeroclublului Ghimbav sau familia şi nu a mai revenit la bază.

ROMATSA anunţa că Mircea Crăciun a folosit ultima dată telefonul mobil joi, la ora 13.06, în timp ce traversa stațiunea Predeal.

De asemenea, sursa citată menționa că, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru zborul în această clasă de spaţiu aerian nu este obligatorie depunerea unui plan de zbor, iar pilotul poate obţine informaţii la cerere.

„Acesta nu a intrat în legătură radio cu ACC Bucureşti sau cu compartimentul de informare a zborurilor pentru a solicita informaţii. Pe ecranele radar nu au existat niciun fel de informaţii primite de la transponderul planorului. Potrivit relatărilor comandantului Aeroclubului Brașov, acesta a fost în legătură radio numai cu conducătorul de zbor de la Aerodromul Ghimbav. Prima informaţie referitoare la eveiment a fost primită de către ROMATSA de la comandantul Aeroclubului Brașov joi, la ora 21.39”, se mai arăta în comunicatul citat.

Ministerul Transporturilor investighează motivele pentru care dispariţia planorului a fost anunţată cu întârziere, aparatul de zbor decolând joi la amiază de la Ghimbav, iar autorităţile au fost anunţate după nouă ore că nu a revenit la bază.

Cele mai citite

Cea mai scurtă conferință din istorie? Brian Riemer și momentul inedit de după Serbia – Danemarca 0-0

Un eveniment rar a avut loc după meciul fără goluri dintre Serbia și Danemarca, când antrenorul danez Brian Riemer a părăsit sala de conferințe...

Mircea Lucescu a reacționat după ce România a câștigat meciul cu Kosovo la „masa verde”

România a câștigat cu 3-0 la "masa verde" duelul cu Kosovo. La scurt timp după această decizie a UEFA, selecționerul echipei naționale de fotbal...

Starship, megaracheta SpaceX, a decolat în prezența lui Elon Musk și Donald Trump. Video

Megaracheta Starship, dezvoltată de SpaceX, a efectuat marți un nou zbor de testare de la baza Starbase din Boca Chica, Texas, în prezența lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă