Câteva zeci de mame cu copii, precum şi femei însărcinate au venit, miercuri, în Piaţa Victoriei pentru a cere Guvernului să renunţe la decizia de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului, anunţă Mediafax.
La protestul de la sediul Guvernului participă mame cu copii în cărucioare, dar şi femei gravide din Bucureşti şi chiar din localităţile învecinate Capitalei. Acestea au afişat un banner pe care scrie „Luaţi banii de la şpăgari, nu de la copii sugari”.
Unele dintre mamele care participă la protest au spus că vor încerca să rămână acasă cu copiii doi ani, chiar dacă nu vor primi bani decât în primul an, pentru că nu au posibilitatea să îi ducă pe copii la creşă la un an.
Peste 30 de mame cu copii în braţe sau în cărucioare şi viitoare mame au protestat, miercuri, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de reducerea perioadei concediului maternal de la doi ani la un an, acestea plecând ulterior într-un marş spre Prefectură, transmite corespondentul Mediafax.
Protestul mamelor este unul spontan, ele adunându-se în faţa statuii lui Matei Corvin din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, după ce au circulat pe internet diverse invitaţii pentru a lua atitudine faţă de măsura Guvernului.
„Nu sunt de acord cu reducerea perioadei concediului maternal la un an. Ne-am făcut planuri şi nu ne permitem angajarea unei bone pentru îngrijirea copilului. Prin protestul de astăzi (miercuri – n.r.) vrem să ne solidarizăm şi de aici din Cluj cu alte mame din ţară”, a declarat una din participantele la protest, Barazsuly Marlen, care are un băieţel de aproape doi ani şi va naşte în aprilie o fetiţă.
Mamele participante la protest au plecat, ulterior, cu copii în braţe sau în cărucioare într-un marş prin centrul Clujului până la Prefectură.
Deşi măsura de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului nu se aplică şi mamelor aflate deja în concediu, acestea au spus că au venit la protest „din principiu, pentru că nu este corect să se ia acest drept al copilului”.
Mamele consideră că au „contribuit” deja alături de toţi cetăţenii României la economii la bugetul de stat, prin diminuarea cu 15 la sută a indemnizaţiei de creştere a copilului şi că nu mai e nevoie de alte măsuri de austeritate pe care trebuie să le suporte.
Preşedintele Asociaţiei „Mame pentru Mame”, Ana Măiţă, a spus că au decis să protesteze pentru că sunt nemulţumite atât de decizia de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului, cât şi de menţinerea limitei maxime de 3.400 de lei pe lună şi după 1 ianuarie 2011.
Ana Mihăiţă a precizat că ordonanţa de urgenţă adoptată luni de Guvern reprezintă o lovitură pentru viitoarele mame, inclusiv pentru femeile care au rămas însărcinate la sfârşitul lunii noiembrie.
Ea a mai spus că mamele vor ca guvernanţii „să nu se atingă” de prevederile anterioare referitoare la perioada de acordare a indemnizaţiei şi de limitele acesteia. Ana Mihăiţă a adăugat că după 1 ianuarie 2011 limita maximă a indemnizaţiei ar fi trebui să revină la 4.000 de lei pe lună, aşa cum Guvernul a promis în luna iulie, când a decis diminuarea acesteia cu 15 la sută.
Preşedintele Asociaţiei „Mame pentru Mame” a mai spus că în cazul în care guvernanţii trebuie să ia neapărat asemenea măsuri, să le aplice peste nouă luni, pentru ca femeile care au rămas deja însărcinate şi şi-au făcut un plan financiar să nu fie afectate de aceast act normativ.
Pichetul mamelor ar urma să se încheie la ora 13.00, potrivit autorizaţiei date de municipalitate.
Premierul Emil Boc anunţa, luni seară, că perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului va fi redusă, din 2011, de la doi ani la un an pentru viitoarele mame, fără să fie afectată valoarea acesteia, modificări care nu vor fi aplicate şi beneficiarilor actuali.
Limita minimă a indemnizaţiei va rămâne astfel, în ambele cazuri, la 600 lei, iar limita maximă la 3.400 lei.
Viitoarele mame vor putea sta şi în al doilea an în concediu de creştere a copilului, dar fără plată şi vor beneficia de o primă lunară de 500 de lei dacă se întorc la muncă oricând în perioada celui de-al doilea an în care pot opta pentru acest concediu neplătit.
Mamele aflate deja în concediu vor beneficia de actuala indemnizaţie, aflată în plată, pentru perioada de doi ani. Potrivit premierului, în prezent se află în plată 198.000 indemnizaţii de creştere a copilului.
Liderul UDMR Marko Bela a declarat, marţi, că ordonanţa privind concediul de creştere a copilului nu a fost aprobată de Guvern, fiind deschise „toate posibilităţile” pentru discuţii.
Întrebat ce mai poate face Uniunea în condiţiile în care ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat că ordonanţa va fi adoptată miercuri, Marko a răspuns că reprezentanţii UDMR mai pot discuta încă o dată cu partenerii de coaliţie, cu premierul, cu colegii din Guvern pentru a se ajunge la o concluzie.
De la 1 iulie 2010, cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus cu 15%.
Curtea Consituţională a validat, în 25 iunie, reducerea sumelor acordate ca indemnizaţie pentru creşterea copilului cu 15%, care nu va putea, însă, să scadă mai jos de 600 de lei.
Anterior reducerii, indemnizaţia pentru creşterea copilului era de 85% din media veniturilor salariale nete din care se plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, realizate în ultimul an, dar nu mai mult de 4.000 de lei.
Şi în urma deciziei din vară a Guvernului mamele au protestat în stradă, cerând să nu fie redusă indemnizaţia de creştere a copilului. Acestea spuneau că reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului are impact nesemnificativ pentru bugetul de stat, respectiv sub 0,02 la sută din PIB, însă efectul este covârşitor pentru dezvoltarea copiilor.