-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialCătălin Predoiu condamnă declarațiile politicianului italian Luigi di Maio : Euroscepticii nu...

Cătălin Predoiu condamnă declarațiile politicianului italian Luigi di Maio : Euroscepticii nu pot slăbi legătura dintre Italia și România în Uniunea Europeană

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, condamnă declarațiile făcute de vicepreședintele Camerei Deputaților din Italia, Luigi di Maio, potrivit căruia Italia nu a făcut bine susținând extinderea UE, pentru că a importat criminalitatea din Est, și amintește că drepturile cetățenilor români sunt încălcate în această țară, cu referire la cazurile de sclavie, potrivit Agerpres.

"Domnul Luigi di Maio, vicepreședintele Camerei Deputaților din Italia, invocă o declarație de-a mea din 2009 (!), în care spun că 40% dintre mandatele internaționale de arestare emise de instanțele noastre sunt pentru punere în executare în Italia.

Oficialul italian își argumentează astfel ideea că Italia nu a făcut bine susținând extinderea UE, pentru că a importat criminalitatea din Est. Întrebarea e de ce Italia e o țară care atrage criminalitatea?! Nu cumva pentru că politicienii italieni corupți au transformat-o în raiul infractorilor? Aceiași infractori care încalcă și drepturile unor cetățeni din România ținându-i în sclavie!", afirmă Cătălin Predoiu, într-un comunicat dat joi publicității.

Liderul PNL subliniază că euroscepticii, precum politicianul italian menționat, nu pot slăbi legătura dintre Italia și România în cadrul UE.

"Adevărul e că infractorii se duc unde legea este slabă, iar Italia are probleme de aplicare a legii și, evident, de aici apar probleme. Așa că unii politicieni italieni impotenți politic sunt incapabili să întărească statul italian și dau vina pe România. Basta cosi! Acești eurosceptici nu pot slăbi legătura dintre Italia și România în Uniunea Europeană", punctează Cătălin Predoiu.

În urmă cu două zile, vicepreședintele Camerei Deputaților din Italia, Luigi Di Maio, membru al formațiunii populiste italiene Mișcarea 5 Stele (M5S), a afirmat pe Facebook că "Italia a importat din România 40% din infractorii" acesteia, postând ca argument un video cu un procuror italian care afirmă că 40% dintre mandatele de arestare pentru cetățeni români din Uniunea Europeană vizează români din Italia.

Ambasadorul român în Italia, George Gabriel Bologan, a subliniat într-o scrisoare publicată în cotidianul La Stampa că aceste remarci, "lăsând la o parte opiniile personale, sunt ofensatoare la adresa concetățenilor" săi.

Cele mai citite

Cel mai mare miting împotriva anulării alegerilor prezidențiale. Ce recomandă Jandarmeria

Manifestația este autorizată și va începe în Piața Universității la ora 12:00, urmând să se încheie, potrivit programului, la ora 23:00 Partidul Alianța pentru Unirea...

OMV Petrom anunță disponibilizări colective: 184 de angajați vizați, începând cu februarie 2025

Această decizie vine pe fondul unui context economic dificil, care a generat deja valuri de concedieri în mai multe sectoare Compania OMV Petrom a notificat...

Criza energetică din Transnistria: între strategia Kremlinului și oportunitățile geopolitice pentru Ucraina

Centralele termice sunt aproape de colaps, iar penele de curent sunt tot mai frecvente, ajungând până la opt ore pe zi Editorialistul Serghii Sydorenko scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă