„Miza este zăcământul de zece miliarde de euro de la Budureasa”, a declarat S.O. Vîntu atunci când a fost arestat pentru devalizarea companiei Petromservice (PSV). Omul de afaceri a vrut astfel să sugereze că este vânat de autorităţi din cauza unei adevărate „comori”, aflate în proprietatea PSV. Cât de valoroasă este în realitate mina de la Budureasa?
Mina de calcar brucit de la Budureasa, din judeţul Bihor, este cunoscută încă dinainte de 1989. Această rocă este folosită în fabricarea cimentului refractar, a mortarelor, ceramicii etc. Din brucit se extrage însă şi magneziu, un metal valoros, utilizat în industria aeronautică şi cea producătoare de maşini.
Ce „a mişcat” banii PSV în comuna Budureasa
Dincolo de controversele legate de adevăratul proprietar al minei de la Budureasa, am vrut să vedem cum arată această „comoară de 10 miliarde de euro”. În comuna bihoreană se cunosc banii băgaţi până acum de PSV. Aproape jumătate din bugetul local provine din concesionarea de teren către mină, care plăteşte o taxă de 12.500 lei/an pentru fiecare din cele 152 de hectare, adică un total de 1,9 milioane lei. Nu-i de mirare că primarul a asfaltat majoritatea uliţelor, a făcut mici parcări, două terenuri de fotbal, construieşte şi renovează şcoli, ba chiar a înfiinţat şi un ansamblu folcloric şi o echipă de fotbal.
În plus, Geoasset a concesionat teren şi de la parohia locală şi cele două „asociaţii urbariale”, cărora le plăteşte o taxă anuală de 1,3 milioane de lei/an.
Viceprimarul comunei Vasile Grecu spune că PSV sponsorizează sărbătorile religioase, echipa de fotbal sau ansamblul folcloric.
Localnicii spun, la rândul lor, că PSV a cumpărat şi multe terenuri în zonă cu preţuri de 14.500 de euro/hectar, plus contravaloarea masei lemnoase, care poate ajunge la 3.000 euro/ha.
PSV a investit şi în educaţia viitorilor angajaţi. La şcoala din localitate sunt cursuri de formare profesională a lucrătorilor minieri. Profesorii sunt aduşi de la liceul minier din Beiuş şi plătiţi de Geoasset (cu cofinanţare UE). Deocamdată sunt doar 60 de cursanţi, toţi şomeri din zonă, cu vârste de 18-54 de ani, împărţiţi în două clase. Cursul ţine trei luni.
Compania minieră dezvoltă proiectul cu paşi atent studiaţi. În doar un an a construit un drum minier de 8 km care ocoleşte satul, făcând legătura între viitoarea platformă industrială şi mina de suprafaţă din munţi. Doi kilometri din cei 8 au fost săpaţi cu dinamita în stâncă. Deja pe versantul unde va începe exploatarea s-a adus curentul electric, iar perimetrul viitoarei platforme industriale a fost decopertat de stratul de sol cu vegetaţie.
În prezent doar 30 de localnici muncesc pentru compania minieră, însă reprezentanţii acesteia spun că după deschiderea exploatării vor fi aproximativ 850 de oameni.
Începerea extracţiei de brucit va avea însă şi efecte negative: în următoarele patru decenii în jur de 16 versanţi muntoşi vor dispărea, lăsând în loc cratere, unele adânci de 200 de metri. Există şi o consolare. Praful lăsat în urmă de camioanele care vor transporta cele 40 milioane de metri cubi de rocă nu e toxic.
Când va începe exploatarea
Deşi spun că au investit deja 10 milioane de euro, reprezentanţii companiei mai au multe de făcut. Liviu Luca spune că a obţinut până acum doar 94 de avize din cele 120 necesare.
Mai dificilă a fost însă identificarea tehnologiei viabile de extracţie a magneziului metalic, adică exact locul unde s-a împotmolit Ceauşescu în ’89. De aceea Luca l-a recrutat pentru şefia companiei pe Gelu Mărăcineanu, recunoscut în breaslă ca unul dintre cei mai buni experţi din România în domeniul minier. Însă nici Mărăcineanu nu e lipsit de controverse. În 2009 a părăsit temporar Geoasset, fiind numit preşedinte al ANRM pentru câteva luni, în perioada în care partidul condus de Mircea Geoană, apropiatul lui SOV, a fost la guvernare. Ulterior, Mărăcineanu s-a întors la conducerea Geoasset. Deşi formal şi-a dat demisia din Geoasset pe perioada cât a fost preşedinte la ANRM, mandatul său ca secretar de stat a coincis cu o funcţie în care putea sluji de minune intereselor economice uriaşe din minerit ale cuplului Vîntu-Luca.
Potrivit lui Gelu Mărăcineanu, Geoasset a cheltuit 5 milioane de euro, contractând studii la cele mai importante institute internaţionale de cercetare în domeniu, din Anglia, Germania şi Austria, până în Italia, Spania şi Portugalia şi a colaborat cu fabrici de magneziu de pe trei continente: „În primă fază, am considerat că e bine să mergem în Rusia, pentru că sunt vecinii noştri şi că de-a lungul timpului am avut colaborări cu ei, noi ca ţară, dar ne-au refuzat. Aşa că ne-am adresat Israelului, care a fost foarte deschis la colaborare. Am vizitat de două ori uzina metalurgică de la Marea Moartă. Pentru că Europa nu produce magneziu metalic, grupurile germane auto, în frunte cu BMW şi Volkswagen, sunt acţionari cu 30% la complexul magnezian de la Marea Moartă şi-şi asigură magneziul metalic de acolo.
Problema cu israelienii era că au alt tip de materie primă de bază decât avem noi la Budureasa. Ei draghează mâlul magnezian de pe fundul Mării Moarte, care e bogat în clorură de magneziu, care e supusă electrolizei în topitură şi se obţine magneziul metalic, proces extrem de energofag, asemănător cu obţinerea aluminiului. În faza următoare ne-am dus la Tru Group Canada, producătorul care a construit majoritatea fabricilor de magneziu din China. Canadienii ne-au recomandat să stabilim o legătură şi cu partenerii lor chinezi. Împreună cu Universitatea de Nord-Est de la Sheng-Yang, am testat obţinerea magneziului din brucit atât în faza de laborator, cât şi în faza de micropilot şi într-adevăr am arătat că se poate obţine metal. În momentul de faţă pregătim un test final la scară industrială în China, la o uzină nouă, fabricată acum trei ani de zile de canadieni”, spune Mărăcineanu.
Directorul Geoasset ne-a declarat că prima fabrică din parcul industrial Budureasa e deja proiectată şi va costa 6 milioane euro. Urmează fabrica de lianţi eco (varuri, cimenturi, tencuieli), care va fi gata în 2013 şi va costa 27 milioane de euro. Şeful Geoasset estimează că primul lingou de magneziu metalic va ieşi de pe poarta fabricii în 2014.
Care e valoarea zăcământului?
Mărăcineanu consideră că estimările lui Vîntu sunt corecte: „Valoarea zăcământului e dată de cât investeşti. Adică toate sumele care se vehiculează presupun o investiţie iniţială şi de sustenabilitate. Ca să scoţi 10 miliarde de euro trebuie să investeşti undeva la 2 miliarde de euro pe o perioadă lungă de 40 de ani”.
Liviu Luca este însă mai optimist: „În opinia mea, valoarea zăcământului e mult mai mare de 10 miliarde.Noi avem zăcământul dat pe 49 de ani, bineînţeles, cu posibilitate de extindere. Din cercetările care se fac de câţiva ani de zile, pe ce avem acum cert, e un profit mare, foarte mare. Nu pot să vă dau datele”.
Mărăcineanu detaliază: „În lume sunt patru zăcăminte de brucit cu valoare economică, în China, în Rusia, în Coreea de Sud şi în România. Ca valoare a zăcământului, am fi pe locul 2, după cel din Rusia. China importă materie primă şi din Rusia şi din Coreea pentru obţinerea magneziului. Noi putem să devenim al doilea producător mondial de magneziu nu pe o perioadă de 10 ani şi am epuizat zăcământul, ci constant timp de 60-70 de ani. China produce undeva la 650.000 tone de metal. Israelul, Kazahstanul şi Rusia fac 30.000 tone de metal fiecare. Noi am fi cu 30.000 tone. Deci am fi patru candidaţi pe locul 2, dar am fi acolo, în faţă”.
Luca estimează că Geoasset valorează la stadiul actual 170-200 milioane euro, însă nu-i de dat: „Dacă s-ar vinde acum ar fi o greşeală, pentru că asta poate să scoată bani”.
L-a întrebat şi pe proaspătul proprietar al companiei, „la vedere”, Cozmin Guşă, dacă ştie care este valoarea zăcământului de la Budureasa. Acesta ne-a spus că habar nu are care e valoarea de piaţă a companiei şi că nici nu-l interesează până în momentul pornirii minei.
Ce şanse dau proiectului autorităţile din minerit
Întrebat ce crede despre valoarea zăcământului, Alexandru Pătruţi, preşedintele ANRM, ne-a răspuns printr-o întrebare: „Dacă era atât de valoros pe cât se spune, de ce nu au început exploatarea minieră până acum?”. Pătruţi şi-a exprimat rezervele în legătură cu succesul proiectului Budureasa: „Eu, ca specialist, mă bucur pentru orice reuşită în domeniu. Dacă acolo se reuşeşte valorificarea magneziului – e o reuşită, însă e o afacere pe termen lung şi trebuie să ai răbdare. E o afacere de pionierat. Primul pas e să aducă minereul la faza de lingou. Or’ asta e o provocare”.
Edward Anderson, managerul companiei Tru Group Canada, este însă de altă părere: „Considerăm Budureasa un proiect pozitiv. Construirea unei fabrici de magneziu în Europa e o oportunitate strategică, fiindcă are nevoie de una, iar România nu e un loc rău pentru un astfel de amplasament. Acum oferim consultanţă tehnică pentru testele industriale de obţinere a magneziului, pe care Geoasset le face în China. Testăm dacă costurile de producţie sunt competitive cu cele ale chinezilor, care în acest moment domină piaţa mondială. E tot ce vă pot spune”.
Aruncând o privire în Topul Forbes al bogătaşilor români, pe primele două poziţii îi găsim pe Dinu Patriciu (2,2 miliarde euro) şi Frank Timiş (1,2-1,3 miliarde euro). Ambii au câştigat o mare parte din avere din exploatarea sau prelucrarea resurselor minerale. De asemenea, Petrom, cea mai mare companie din România, are acelaşi domeniu de activitate.
În acest context, pariul lui SOV pe „magneziu” s-ar putea să nu mai pară atât de bizar, cu atât mai mult cu cât este un metal extrem de căutat în industriile auto şi aerospaţială.
SOV: Nu comentez
Contactat de RL, SOV a fost reţinut: „Excelenţă, vă doresc… sunt în investigaţii. Nu vreau să dau nici
un fel de declaraţie pe nici un fel de temă”.
Cum a ajuns mina de la Budureasa în proprietatea companiei psv?
1977-1989. În această perioadă s-au săpat 15 kilometri de galerii – mai întâi în căutarea uraniului, iar apoi pentru explorarea zăcământului calcaros. Proiectul a fost un eşec, deoarece comuniştii nu au găsit o tehnologie de extragere a magneziului metalic.
1989-2003. Geologul Adrian Boboc (fost coleg de şcoală cu Radu Vasile – conform declaraţiilor familiei), intuind valoarea potenţială a brucitului, a înfiinţat firma Geoasset şi a conceput documentaţia prin care a obţinut de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale licenţa de de explorare. Acţionar minoritar în firmă era Ioan Blidaru, fost director ştiinţific al Întreprinderii de Prospecţiuni şi Explorări Geologice Cluj (IPEG), companie de stat care deţinea informaţii valoroase despre zăcământ.
2004. Ana Bodea, un om de afaceri implicat şi în privatizarea Petromin, cumpără 95% din Geoasset. Despre Bodea, surse din ANRM spun că „este o bună cunoscătoare a procedurilor de obţinere a concesiunilor”. În prezent, ea mai deţine o licenţă pentru exploatarea unui izvor de ape minerale în Apuseni. În aceeaşi perioadă, în acţionariatul Geoasset intră şi avocatul Mircea Pârvu, cunoscut pentru implicarea în tranzacţia imobiliară de 200 hectare dintre Gabriel Popoviciu şi Agronomia Bucureşti.
2006. Firma Anei Bodea obţine de la ANRM licenţa de exploatare a zăcământului de la Budureasa.
2007. Compania Geoasset este cumpărată de Petromservice. Suma vehiculată: 2,6 milioane de euro. În mod ciudat însă, după tranzacţie, Ana Bodea i-a plătit avocatului Mircea Andrei (senator, cunoscut a fi unul dintre apropiaţii lui SOV) un comision de 1,9 milioane euro. Dacă adunăm şi cei peste 800.000 euro plătiţi celorlalţi acţionari pentru părţile lor sociale, Bodea s-ar fi ales din vânzarea „celui mai mare zăcământ de brucit din Europa” cu o pierdere de peste 100.000 euro.
7 noiembrie 2011. Cu câteva ore înainte de arestarea lotului Vîntu-Luca, pentru devalizarea PSV, fostul politician Cozmin Guşă şi omul de afaceri gălăţean Maricel Păcuraru cumpără off-shore-ul cipriot Elbahold Ltd (care deţine 55% din PSV), reprezentat legal de Liviu Luca. În urma împărţirii atribuţiilor în PSV, lui Păcuraru îi revine administrarea afacerii cu resurse minerale, iar Guşă se ocupă de afacerile de presă şi studii de piaţă. Atât Guşă, cât şi Păcuraru sunt consideraţi apropiaţi de SOV. De altfel, Guşă, deşi a negat vehement că ar fi un interpus, a recunoscut pentru RL că averea lui e de doar „câteva milioane de euro”, deci, teoretic, nu ar fi avut bani pentru a cumpăra o companie care deţine, printre altele, şi un zăcământ despre care se spune că ar valora 10 miliarde de euro. Cine este însă în realitate adevăratul proprietar al PSV şi, implicit, şi al minei de la Budureasa? Liviu Luca spune că „poate fi o firmă în Cipru, e posibil să fie altcineva. Poate e chinez, poate e american, poate e un român”. Multe indicii arată însă către Sorin Ovidiu Vîntu.
