Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă Cotora Lucian care este acuzat de dare de mită şi contrabandă. Bărbatul este acuzat că a dat mită în valoare de aproximativ 2500 de euro vameşilor de la Moraviţa pentru a-i facilita transportul ilegal de ţigări.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, inculpatul Cotora Lucian a aderat la grupul infracţional organizat constituit din lucrători de poliţie de la P.T.F. Moraviţa şi din alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, vameşi din cadrul Biroului Vamal Moraviţa şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale.
Astfel, membrii grupării acţionau astfel încât să fie introduse în ţară cantităţi importante de ţigări în mod ilicit şi fără efectuarea controlului vamal, prin coruperea funcţionarilor publici care aveau ca atribuţii de serviciu controlul vamal şi supravegherea frontierelor.
În această perioadă, Cotora Lucian, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte, a dat lucrătorilor vamali şi poliţiştilor de frontieră din P.T.F. Moraviţa suma totală de 2.450 euro, pentru ca respectivii funcţionari să nu îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu referitoare la efectuarea controlului vamal, precum şi la constatarea contravenţiilor sau a infracţiunilor comise în raza lor de competenţă.
La data de 12 aprilie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore iar în aceeaşi zi, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului Cotora Lucian pe un termen de 29 de zile.