3 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSpecialCât costă listarea la Varşovia a Fondului Proprietatea

Cât costă listarea la Varşovia a Fondului Proprietatea

Fondul Proprietatea estimează că va avea costuri de 2,4 milioane euro pentru lis­ta­rea secundară la bursa de la Varşovia. Jumătate din suma va fi încasată de consor­ţiul format din JP Morgan, UniCredit Group şi KBC Securities care va intermedia operaţiunea.

 

Acţionarii Fondului Proprietatea sunt convocaţi pe data de 27 iunie pentru a-şi da acordul final pentru listarea secundară la bursa de la Varşovia, propunere care a primit deja aprobarea de principiu într-o AGA de la începutul lunii aprilie.

Intermediarii operaţiunii pentru listarea secundară la bursa din Varşovia vor încasa 5,4 milioane lei, iar cheltuielile pentru serviciile juridice sunt estimate la 2,2 milioane lei, potrivit bugetului pentru listare întocmit de administratorul FP, compania americană Franklin Templeton.

„Această categorie de cheltuieli (onorariile intermediarilor – n.r.) reprezintă cea mai importantă componentă a bugetului pentru listarea secundară.

Costurile asociate serviciilor furnizate de băncile de investiţii vor fi de maximum 1,075 milioane euro, excluzând orice impozite sau taxe aplicabile, şi vor include un onorariu fix, cheltuieli care trebuie rambursate de către Fond şi un onorariu variabil, corelat cu lichiditatea creată la bursa de valori Varşovia. Această categorie de cheltuieli include, de asemenea, acolo unde este cazul, TVA-ul şi impozitul reţinut la sursă aferente cheltuielilor menţionate anterior”, menţio­nează Fondul Proprietatea.

Listarea tehnică, la sfârşitul anului

Cheltuielile pentru listare urmează să fie aprobate pe 27 iunie de acţionarii Fondului Proprietatea, o dată cu aprobarea finală privind listarea secundară. Cotarea pe bursa din Polonia a primit deja aprobarea de principiu într-o AGA de la începutul lunii aprilie.

Administratorul FP menţio­nează că nu pot fi determinate exact costurile pentru listarea secundară şi solicită, astfel, acţionarilor să îi permită să depăşească suma prevăzută în buget cu cel mult 10%, potrivit Mediafax.

Fondul a anunţat, joi, consorţiul care va intermedia listarea tehnică la bursa de la Varşovia, care ar putea avea loc până la finele acestui an. Data finală pentru listarea secundară depinde însă de momentul stabilirii unei legături directe sau indirecte între sistemele depozitare din Polonia şi România.

La recomandarea consorţiului, listarea acţiunilor la Varşovia va fi mai întâi tehnică, fără vânzare de acţiuni.

Cei mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea sunt fondul american de hedging Elliott Associates, care la finalul lunii martie controla indirect 13,91% din acţiuni, şi City of London (7,21%). Cel mai mare acţionar persoană fizică, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, avea 4,93% din acţiuni.

Cele mai citite

Renovezi baia? Alege un vas WC suspendat pentru o transformare spectaculoasă

Transformarea băii tale nu înseamnă doar să schimbi câteva accesorii sau să revopsești pereții. Alegerea corectă a obiectelor sanitare poate face o diferență uriașă...

Jumătate dintre companiile românești atrag finanțări europene. Firmele mari, cei mai activi beneficiari

Puțin peste jumătate dintre companiile românești (51%) au reușit să atragă finanțări prin programe europene sau scheme de ajutor de stat, conform unui sondaj...

Denis Ciobotariu, transfer finalizat! Fundașul vine la Rapid și poate debuta cu Universitatea Craiova

Rapid și Sepsi au ajuns la un acord pentru transferul lui Denis Ciobotariu (26 de ani), iar fundașul central este așteptat să semneze contractul...
Ultima oră
Pe aceeași temă