14.3 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăSpecialCât costă intrarea la cel mai mare ştrand din Ardeal?

Cât costă intrarea la cel mai mare ştrand din Ardeal?

Taxa de intrare pe ştrandul Neptun din Arad a fost majorată cu 25%. Astfel, un bilet pentru bazine, pentru o zi, costă 10 lei, iar unul doar în zona comercială este 2,5 lei. Majorarea preţului biletului de intrare este contestată de către PSD şi PNL, care spun că modernizarea ştrandului s-a făcut din bani publici şi tocmai de aceea ar trebui să fie accesibil tuturor arădenilor.

PSD vrea anularea taxei

Social-democraţii arădeni iniţiază o campanie care să ducă la anularea biletelor de intrare în zona comercială a ştrandului, în urma solicitărilor primite din partea tinerilor, pentru care taxa de intrare, chiar dacă este modică, reprezintă un impediment. „Trebuie să înţelegem că arădenii, în special tinerii, elevi sau studenţi, nu au bani. Am văzut că autorităţile locale spun cu aroganţă că nu e mult 2,5 lei, nu e mult 10 lei. Dar foarte mulţi arădeni nu mai merg în zona comercială a ştrandului pentru că se percepe, nejustificat, un bilet de intrare”, a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. Şi liberalii sunt nemulţumiţi de faptul că intrarea pe ştrand costă în acest an 10 lei, o sumă mult prea mare pentru buzunarele arădenilor, aflaţi în criză economică.

„Zilele trecute, reprezentanţii administraţiei locale declarau că preţul de 10 lei pentru un bilet de acces în zona bazinelor din incinta Ştrandului Neptun este unul mic. Faptul că Primăria a investit nişte bani în zona bazinelor este o chestiune normală şi nu trebuia să implice şi o majorare a tarifelor. Îi întrebăm pe reprezentanţii administraţiei locale ce preţ ar fi corect în condiţiile în care mulţi arădeni nu îşi permit să îşi cumpere nici măcar alimentele de bază? Trebuie să te gândeşti la potenţialul financiar al cetăţenilor când majorezi un tarif”, a declarat Ionel Ciupe, vicepreşedinte PNL Arad. Liberalii vor iniţia un proiect de hotărâre de consiliu local municipal, pentru ca biletele de intrare pe ştrand să fie accesibile tuturor. Reprezentanţii Primăriei, condusă de liderul PDL Georghe Falcă, sunt de părere că preţurile stabilite sunt corecte.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă