5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialCât costă documentele de urbanism ale Timişoarei

Cât costă documentele de urbanism ale Timişoarei

Primăria Timişoara şi reprezentanţii unei firme de proiectare din Cluj-Napoca au semnat contractul de realizare a noului Plan Urbanistic General (PUG) al oraşului de pe Bega, după ce arhitecţii ardeleni au câştigat licitaţia de atribuire a acestei lucrări. Preţul de adjudecare a fost de 1.985.120 lei, iar termenul de execuţie pentru întocmirea documentaţiilor este de 30 de luni. În condiţiile în care actualul PUG al oraşului expiră în aprilie 2012, iar firma din Cluj-Napoca are termen de predare al noului plan doar în aprilie 2013, există pericolul ca, timp de un an, toate proiectele imobiliare din Timişoara să fie blocate pentru ca autorizaţiile de construcţie şi planurile urbanistice să aibă o bază legală în vigoare.

Promisiuni de la Primărie

Primarul PNŢCD al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a încercat să liniştească breasla antreprenorilor. El a declarat că proiectantul trebuie să finalizeze PUG-ul nou în 18 luni, după care să acorde asistenţă pentru introducerea datelor în GIS-ul Timişoarei. Cu toate acestea, fostul arhitect şef al oraşului, Dan Radoslav, susţine că ar fi apărut unele ilegalităţi care au mărit costurile afacerii. „PUG-ul reprezintă, de fapt, legea care dă voie sau nu să se construiască într-o localitate. Primăria a lansat licitaţia pentru noul PUG fără să existe ridicare topo. Acest lucru este ilegal. Pe ridicare topo se pun toate infrastructurile, se pune calitatea străzilor, se pune proprietatea publică, cea privată… Problema este că după ce au lansat licitaţia pentru PUG şi aceasta s-a adjudecat, atunci au scos la licitaţie şi ridicarea topo. Lucrul acesta nu este fair-play. Pentru că, dacă era inclusă şi ridicare topo, preţul ar fi fost cu vreo 300.000 de euro mai mic”, a spus fostul arhitect-şef. Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei resping aceste acuzaţii.

Cele mai citite

Răzvan Burleanu, despre Dan Șucu: „Contribuie la schimbarea percepţiei despre ţara noastră”

Dan Șucu, principalul acționar al clubului Rapid București, a devenit acționar majoritar al clubului italian Genoa CFC, marcând o premieră pentru România prin integrarea...

Tot ce trebuie să știi despre serviciile Facebook Ads pentru afacerea ta

Trăim într-o eră  digitală tot mai competitivă, iar publicitatea pe Facebook a devenit un instrument esențial pentru afacerile care  doresc să ajungă la publicul lor țintă. Cu...

Mariah Carey, învinsă de grupul Wham!

Grupul britanic Wham! a câștigat cursa pentru locul întâi în topul muzical de Crăciun din Germania, cu celebra lor piesă "Last Christmas", lansată în...
Ultima oră
Pe aceeași temă