5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCâştigător: colegiul naţional "doamna Stanca"

Câştigător: colegiul naţional „doamna Stanca”

Cu tema privind calitatea aerului, echipa din Făgăraş a fost desemnată câştigătoarea pentru România a primului an al proiectului finanţat de fundaţia germană DBU.

După un an în care elevi din 20 de şcoli din Germania şi 20 de şcoli din Bulgaria, Croaţia, România şi Ungaria au studiat şi s-au implicat în diverse proiecte de mediu, a venit şi timpul premierii celor mai buni.    La finele primului an al proiectului de mediu şi mass-media „Mediul clădeşte poduri – Tineri europeni în dialog”, Fundaţia Federală Germană de Mediu (DBU) a premiat şcolile câştigătoare. S-au acordat câte un premiu pentru Bulgaria, Croaţia, România şi Ungaria, trei pentru Germania şi un premiu pentru cea mai bună fotografie. Dintre cele cinci unităţi şcolare din România care au participat la proiect, juriul a desemnat câştigătoare echipa de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Făgăraş. Cei 16 elevi de la acest colegiu au impresionat juriul cu o temă privind calitatea aerului, articolele scrise de aceştia fiind publicate de cotidianul nostru în data de 27 mai a.c.

Reamintim că articolul principal din pagina din 27 mai s-a intitulat „Respirăm – dar ştim şi ce?”. La festivitatea de premiere, care s-a desfăşurat chiar în România, la Academia de Studii Economice din Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu a fost reprezentat de către Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretlui şi Sportului.  Deşi premiul oferit la final fiecărei şcoli participante, deci a elevilor implicaţi, a fost simbolic, în valoare de 1.000 de euro, sumele oferite de DBU pentru tot proiectul care s-a derulat în primul an 2009-2010 au depăşit opt milioane de euro. După cum a subliniat Dr. Fritz Brickwedde, secretarul general al DBU, în primul an de pro-iect peste 800 de elevi din 40 de şcoli au cercetat şi au făcut cunoştinţă cu probleme de mediu, pe care apoi le-au prezentat în aproximativ 60 de pagini de ziar. 

Teme şi obiective

Reamintim că temele principale şi obiectivele acestui pro-iect, care se derulează în continuare timp de doi ani, constau în următoarele: ● Competenţă in­terculturală prin întâlniri personale – grupurile şcolilor partenere se vizitează reciproc şi trăiesc în perioada respectivă în familiile gazdă, învaţă să cunoasă personal ţara şi oamenii. ● Educaţia pentru dezvoltarea durabilă prin cercetări jurnalistice – elevii cercetează teme referitoare la mediu şi dezvolatrea durabilă în regiunea şcolii gazdă. ● Competenţa mass-media şi promovarea lecturii prin citirea ziarelor – elevii vorelevii citesc regulat ziarul şi îşiu îmbunătăţesc competenţele de lectură, lingvistice, cultura generală etc. 

Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă