Mai mult, intr-o vreme in care cucoanele ciripeau frantuzeste, ea a tinut sa invete engleza si germana. Sotii Novian au fost primii romani care au trecut cercul polar de nord la un an dupa Nansen (in 1897, si tot cu Fram, nava lui Nansen) si tot primii romani care au ajuns in Spitzbergen.
Sotii Novian au incercat sa aplice la mosia lor din Prahova cele vazute in Norvegia, asa ca au renuntat la hanul si profitul adus de el, transformandu-l in scoala. Au donat terenuri pe care sa se construiasca biserica, primaria si un monument in onoarea eroilor de razboi. Feminista din convingere si nu de dragul modei, atunci cand a donat bucati de pamant diversilor tarani de pe mosia ei, Severa Sihleanu a insistat sa fie trecuta si nevasta pe actul de donatie, nu doar capul familiei.
Simpatic a fost ca, decenii mai tarziu, cand recasatorita cu Stefan Sihleanu, cumpara un teren din Parcul Bonaparte si cerea autorizatiunea de constructie, sotul semna ca e de acord…
Desi a fost facuta la aproape 30 de ani dupa calatoria in Norvegia – si desi intre timp Severa Sihleanu mai calatorise si in alte tari europene – casa a fost facuta in stil norvegian, la dorinta ei, desigur. Un ochi atent si cultivat observa insa ca pe langa panta abrupta a acoperisului si hornurile inalte, tipice zonelor cu zapezi mari, ornamentele de lemn de la fatada sunt tipic romanesti. Ferestrele au caroiaje in partea superioara, sustinute la interior, de glasvandurile cu carouri a la francaise. Desi ridicata intr-una din cele mai scumpe zone ale orasului, de unul dintre cei mai importanti arhitecti ai epocii – Duiliu Marcu -, casa nu este deloc una opulenta. Utilizeaza cele mai bune materiale ale momentului doar la partea de structura (plansee de beton armat), dar nu si in decoratii. Nu are marmura, stucaturi sau lambriuri.
Dupa 12 ani si peste 100 de procese, mostenitorii Severei Sihleanu au reusit sa intre in posesia a aproape doua treimi din casa. Inclusiv a cladirii anexe, unde erau garajele si deasupra locuintele servitorilor, constructie daramata de fostii chiriasi, revoltati ca pierd sansa de a cumpara o casa care nu le apartinuse si pe care statul nu avea dreptul s-o vanda devreme ce nationalizase familiei casa de pe str. Paris de la numarul 4, nu 40 … Proprietarii au avut bani sa plateasca impozitele cuvenite pe casuta care nu stiau ca le fusese distrusa si pe restul de casa, in care locuiau altii, care nu se dadeau dusi din ea. Au reusit, cum-necum, sa faca reparatii de igienizare, pana au aflat ca locuinta strabunicii nu are valoare doar pentru ei, ci si pentru noi toti, fiind pe lista monumentelor istorice. Ceea ce inseamna un oarecare beneficiu – scutire de impozit pentru cladire -, si in rest o serie intreaga de restrictii. De exemplu, gardul si portile ar necesita reparatii. Insa tinand de un monument istoric, nu pot fi abordate decat dupa dobandirea unui intreg dosar de aprobari. Si asta desi gardul e departe de aspectul initial: Duiliu Marcu nu pusese plasa de Buzau peste partea de zidarie a gardului, ci leaturi de lemn, acoperite cu un mini-acoperis, tot de lemn, de vreo 40 cm inaltime. Unul dintre chiriasii din anii optzeci, angajat la ICRAL, a obtinut inlocuirea lemnelor putrezite (care tinusera 60 de ani…) cu o trainica plasa, care arata jalnic dupa mai putin de treizeci de ani. Gardul si portile reprezinta insa cea mai mica problema. Casa ar avea nevoie de izolare termica, podul si acoperisul ar trebui refacute, ceea ce necesita fonduri serioase si zeci de aprobari si avize.
Asta in conditiile in care instituirea notiunii de monument istoric presupune tocmai prezervarea unor cladiri considerate reprezentative!
Cum ii ajuta statul pe proprietarii acestor case sa le restaureze si sa le poata mentina intr-o stare cat mai buna de functionare?
sursa: casamea.ro/blog
