Organizatorii expoziţiei propun o nouă perspectivă pentru o vizită la muzeu. Se va contura o poveste nouă, despre o hartă veche, ce va prinde viață prin intermediul acordurilor de muzică clasică și jazz. Cu ajutorul unui specialist, o conexiune istorică se va realiza între harta propusă și repertoriul fiecărui concert.
Vor fi invitați, în compania hărților, muzicieni excepționali din România, distinși cu premii la concursurile internaționale de profil. „Cursul Dunării de la izvoare până la vărsare”, de la 1693, este prima hartă aleasă în itinerariul propus oaspeților muzeului. Harta a fost realizată la Paris de către întemeietorul cartografiei franceze, Nicolas Sanson D’Abbeville. În jurul documentului se va contura evenimentul de deschidere al stagiunii, iar aceasta va rămâne expusă cu titlul de „Harta lunii martie”.
Prezentarea din perspectivă istorică va fi realizată mâine de către Silviu Anghel, istoric, doctor în studii clasice la Universitatea Columbia din New York. Artiștii invitați să concerteze vor fi Erika Kecskés Ávéd – vioară, Csilla Kecskés Ávéd – violoncel și Éva Ávéd – pian. În programul serii se vor afla bucăți muzicale de Johannes Brahms, Edvard Grieg, Paganini – Silva și Paul Constantinescu.
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, 28 februarie, ora 18.00
Σ Maria Capelos