» Deputatul PSD de Braila, Mihai Tudose, l- a rugat pe episcopul Dunarii de Jos PS dr. Casian Craciun, sa se implice pentru a-i ajuta pe politicienii din Galati si Braila sa nu se mai certe si sa dezvolte proiectele comune.
Cu prilejul recentei adunari Eparhiale a Episcopiei Dunarii de Jos, am remarcat mai multe momente care au demonstrat ca atunci cand se afla in Casa Domnului politicienii din Galati si Braila renunta cu smerenie la dispute, replici, "intepaturi", intrand chiar intr-o comuniune de idei ce le-ar parea ireala celor ce ii cunosc pe domnii politicieni, mai ales datorita certurilor de pe scena politica.
Un moment interesant, de infiripare a comuniunii celor care sunt adversari chiar si atunci cand partidele lor sunt aliate oficial sau neoficial, a fost cel in care episcopul Dunarii de Jos, PS dr. Casian Craciun l-a felicitat pe secretarul de stat Victor Paul Dobre, care isi aniversa ziua de nastere, iar la indemnul episcopului Dunarii de Jos, intreaga adunare a intonat "Multi ani traiasca !".
Au cantat in cor, urandu-i "Multi ani" presedintelui PNL Galati si parlamentarii PSD din Galati si Braila, cu care Victor Dobre a avut deseori "contre", dar si presedintele PLD Galati, Mircea Toader, care acum a demonstrat un sentiment de camaraderie, chiar daca la varf PLD si PNL sunt intr-un aprig razboi si la conferintele de presa ale PLD Galati Toader trebuie sa fie vehement la adresa partidului lui Dobre. Momentul cel mai interesant a fost cel in care deputatul PSD de Braila, Mihai Tudose, i-a spus episcopului Dunarii de Jos ca a observat ca "o singura data pe an si intr-un singur loc, la anuala Adunare Eparhiala a Episcopiei, in prezenta Arhiereului locului", politicienii din cele doua orase nu se cearta si a sugerat ca ar fi bine ca Prea Sfintia Sa dr. Casian Craciun sa se implice, pentru a-i determina pe politicienii din Galati si Braila sa renunte la dispute si se inteleaga intre ei, pentru dezvoltarea proiectelor comune.
Cu siguranta, aceasta ar fi singura solutie pentru ca edilii celor doua orase sa nu se mai certe, mai ales in privinta controversatului proiect al cartierului Siret.
Dar, mai este totusi o mica problema: cei mai inversunati dintre politicienii care "combat" in acest razboi sunt, mai mult sau mai putin, atei si lor le-ar prinde bine, mai intai, studierea religiei. Obligatoriu, nu facultativ!
» Pe aceeasi lungime de unda
Indiferent daca fac parte din PNL, PSD sau PLD, politicienii din Galati si Braila au fost pe aceeasi lungime de unda in sustinerea apelului lansat de Adunarea Eparhiala a Episcopiei Dunarii de Jos, pentru eliminarea din proiectul pachetului legislativ al Educatiei a acelei prevederi care inlocuieste studierea obligatorie a Religiei in scoala cu studiul "facultativ", masura prin care studierea religiei ar fi eliminata din programa scolara. Toti politicienii, de la Putere si din Opozitie, au promis ca vor intreprinde toate demersurile care depind de ei, pentru ca aceasta prevedere sa fie eliminata.