6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCărtărescu, despre Băsescu: Dacă astea sunt convingerile, ce rost are să le...

Cărtărescu, despre Băsescu: Dacă astea sunt convingerile, ce rost are să le debiteze la TV?

Mircea Cărtărescu scrie într-un editorial în „Evenimentul Zilei” că dacă preşedintele Băsescu are într-adevăr acele păreri exprimate la B1TV despre Regele Mihai şi despre Ion Antonescu ar fi bine să nu le exprime în public,pentru că un preşedinte este un simbol naţional,nu „un istoric revizionist”, potrivit NewsIn.

„Nu mai avem subiecte, s-au dus minele de aur ale Columbenilor şi Zăvorancelor? No problemo. Pitorescul nostru preşedinte nu are numai aşi, cum spuneam, în mânecă, ci şi doiari şi treiari, uneori de toată jalea. Greu de înţeles cum acelaşi om care pune teme mari, grele şi adevărate pe tapetul jerpelit al politicii noastre poate veni şi cu declaraţii de o mare simplicitate, ca să nu zic altfel. Cine l-a pus, de pildă, să răbufnească ieri seară împotriva regelui Mihai, să-l numească şi trădător al ţării? Mai ales, cine l-a pus să aprobe trecerea Prutului de către generalul Antonescu? Chiar dacă acestea sunt convingerile reale ale preşedintelui, ce sens avea să fie debitate pe un post de televiziune? Un preşedinte trebuie să fie diplomatic, el nu e un istoric revizionist, ci un simbol naţional. Dacă are şi unele păreri nu prea democratice, mai bine să nu şi le exprime, căci trăim într-o ţară democratică. Nu sună bine, nici frumos în gura lui părerile extrem de nepopulare de acest gen”, scrie editorialistul.

Mircea Cărtărescu sugerează că în urma altor episoade precum „ţigancă împuţită” nu este surprins de ultima ieşire publică a preşedintelui, însă punctează că „penibilul” este de această dată „mai jos”. „Ce-am auzit miercuri seară pe B1 TV arată latura personalităţii lui Traian Băsescu coerentă cu <ţigancă împuţită>, , şi alte derapaje, dar coboară penibilul acestei laturi la un nivel mai jos”, mai spune scriitorul.

„Partea proastă cu acest fel de ieşiri nu e că ele dau apă la moară celor care oricum îl critică pe preşedinte şi pentru eclipsele de lună, ci că-i pun în mare dificultate pe aliaţii săi. Nu poţi susţine la nesfârşit diferenţa dintre omul Băsescu şi politicianul Băsescu, pentru că faptele unuia se contaminează de cele ale celuilalt, imaginea unuia devine oglinda celuilalt”, avertizează el.

Totodată, Mircea Cărtărescu mărturiseşte că nu mai poate urmări „jocurile” pe care le face Traian Băsescu şi are impresia că nici acesta nu şi le mai înţelege. „Băsescu vorbeşte mult, din ce în ce mai mult, prea mult, de parcă perioada (pe care eu i-am lăudat-o) de acum vreo şase luni, când nu se mai arăta pe nicăieri, l-ar fi lăsat cu mari frustrări. Nu e zi în care să nu scoată tot soiul de cărţi de joc din mânecă, de la aşi până la cele mai mărunte. Nu ştiu dacă-şi mai înţelege jocurile el însuşi, că eu, mărturisesc, nu le mai pot urmări, aşa cum nu mai poţi ghici sub care ceşcuţă e bila după învârtitul celor trei ceşti de la alba-neagra. Prea multe învârtiri, prea multe ricoşeuri de biliard”, conchide Cărtărescu.

Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...
Ultima oră
Pe aceeași temă