Mandatul procurorului-sef al Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI), Carla del Ponte, s-a incheiat oficial sambata, informeaza Rompres.
La cererea secretarului general al Natiunilor Unite, Ban Ki-moon, Carla del Ponte a acceptat, la 28 iunie 2007, sa ramana in functie pana in decembrie, prelungind astfel cu trei luni mandatul de procuror-sef al TPI.
Alegerea succesorului Carlei del Ponte urmeaza sa fie decisa de Consiliul de Securitate al ONU la recomandarea secretarului general.
La 24 august 2007, Consiliul Federal (Executivul Cantoanelor helvetice), a numit-o pe Carla del Ponte ambasadoare a Elvetiei in Argentina. Doamna Del Ponte isi va lua in primire noua functie la 1 ianuarie 2008, succedandu-i ambasadorului Elvetiei la Buenos Aires, Daniel von Muralt. In noua sa calitate, Carla del Ponte a fost primita in randul diplomatilor elvetieni cu ocazia conferintei anuale desfasurate la 27 august 2007 la Berna.