0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCare sunt cele mai amuzante motive de divorț

Care sunt cele mai amuzante motive de divorț

Oamenii divorțează din diverse motive. Uneori partenerii evoluează în mod diferit, alteori dragostea dintre cei doi dispare pur și simplu. Însă, mai sunt cazuri în care cuplul se destramă pentru că unul dintre parteneri decide că nu poate trăi fără să adopte 550 de pisici. Așa că mariajul se dizolvă. Iată cele mai ciudate zece motive de divorț, adunate de Huffington Post.

Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea care sunt cele mai amuzante motive de divorț

1. Lui nu i-a plăcut animația „Frozen”

O femeie din Japonia a încheiat mariajul pentru că soțului ei îi era indiferentă animația „Frozen”.

„Dacă nu ești în stare să înțelegi de ce acest film este grozav, înseamnă că este ceva în neregulă cu tine, ca om”, i-a spus femeia partenerului ei.

2. Era posedată de un duh

Uneori căsnicia își pierde farmecul. Acesta a fost motivul pentru care a divorțat un bărbat din Dubai. El a explicat că soția lui era posedată de un duh. Cum femeia avea probleme cu libidoul, familia acesteia i-a explicat bărbatului că soția lui este posedată de un „djin”, un duh din mitologia arabă. 

Citește și: Cum cresc riscul de divorț un inel de logodnă scump și o nuntă costisitoare

3. Extensia organului său genital s-a rupt

De la sine înțeles. După ce a aflat că soția lui nu este satisfăcută, un bărbat din Rusia și-a făcut o extensie a organului genital. După ce extensia s-a rupt, bărbatul i-a promis soției că își va mai face una, dar a fost prea târziu.

„A spus că s-a săturat de eșecurile mele în viața sexuală și mi-a cerut divorțul”, a povestit bărbatul.

4. Avea un apetit sexual exagerat

Ce este prea mult strică. Aceasta a fost afirmația unui indian, care i-a cerut divorțul soției, din cauza apetitului ei sexual exagerat. El a explicat judecătorilor că soția lui a fost agresivă, încăpățânată și autoritară, pentru că l-a forțat să ia medicamente pentru a face față libidoului ei. De asemenea, femeia l-a amenințat că va întreține relații sexuale cu alți bărbați, dacă soțul ei refuză să o satisfacă.

Citește și: Şapte secrete ştiinţifice pentru o căsnicie fericită

5. I-a salvat numărul de telefon cu numele închisorii „Guantanamo”

O femeie din Arabia Saudită a intentat divorț după ce a descoperit că soțul ei a numit-o „Guantanamo” în agenda de telefon, după celebra închisoare americană. Bărbatul și-a motivat alegerea prin faptul că a vrut să protejeze intimitatea cuplului.

„Nu vreau ca lumea din jurul meu să știe că mă sună soția”, a spus bărbatul.

6. Papagalul i-a spus că soțul are o amantă

O femeie din China a aflat că soțul ei i-a fost infidel de la papagalul cuplului. Pasărea i-a dat indicii despre infidelitatea soțului, prin cuvinte ca „divorț”, „te iubesc”, „ai răbdare”. Acesta nu este un caz izolat. Aparent, mai mulți parteneri infideli au fost dați de gol de papagalii bârfitori.

Citește și: Cum crește riscul de moarte pentru un bărbat, dacă își inșală soția

7. Ea a adoptat 550 de pisici

Un bărbat din Israel și-a părăsit soția, după ce aceasta a adus acasă 550 de pisici. El a povestit în instanță că nu a mai avut loc în pat, din cauza pisicilor. De asemenea, bărbatul a spus că a devenit imposibil să ia masa în casă, pentru că pisicile îi furau mâncarea. Cum femeia a refuzat să renunțe la pisici, cuplulul s-a destrămat.

8. Era obsedat de curățenie

O femeie din Germania a divorțat după 15 ani de căsnicie, pentru că nu a mai putut suporta faptul că soțul ei făcea curățenie încontinuu.

Citește și: Tot mai mulți italieni se mută în România ca să divorțeze

9. A sărutat un cal și i-a plăcut

Un bărbat a renunțat la căsnicie după ce a văzut o fotografie în care soția lui săruta un cal. Soția lui a refuzat să își ceară scuze, întrucât nu a vrut să își petreacă viața lângă un bărbat care consideră că a săruta un cal înseamnă infidelitate.

10. A avut o aventură cu 70 de ani în urmă

Un italian în vârstă de 99 de ani a pus capăt căsniciei, după ce a găsit scrisori de dragoste primite de soția sa, în vârstă de 96 de ani, în tinerețe.

Cele mai citite

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă